Candidatul PSD pentru funcţia de primar al Sucevei, Tiberius Brădăţan, vorbeşte mereu despre „respectul faţă de cetăţean”, despre faptul că trebuie să fim în continuare „mîndri de statutul nostru de suceveni” şi că în ultimii 12 ani administraţia publică locală nu a mers pînă „la scara de bloc a cetăţenilor, pentru a le oferi acestora tot confortul de care au nevoie”. Să le luăm pe rînd. Respect este şi sloganul Spitalului Judeţean, al cărui director medical este domnul Brădăţan. Sloganul „Respect” este al UEFA încă din 2013. Partea cu mîndri că sîntem suceveni este un derivat al sloganului campaniei electorale pentru prezidenţiale a lui Victor Ponta. Şi, în fine, chestia cu să mergem cu rezolvările pînă la scara de bloc îi aparţine deputatului PNL de Suceava, Ioan Balan, care despre asta vorbea în perioada în care se ştia că va fi candidatul liberalilor la Primăria Suceava. Domnule Brădăţan, dar chiar nu vă deranjează că şeful dumneavoastră de partid, Ovidiu Donţu, nu este deloc original? Rugaţi-l să vă înveţe să spuneţi altceva decît s-a mai spus pînă acum. Dacă nu ştie, poate vă gîndiţi dumneavoastră singur la ceva.
Dacia Slogan
Candidatul PSD la Primăria Sucevei, Tiberius Brădăţan, şi soţia sa, Anca, la „Hora Bucovinei”: „Treci, Tibi, şi exersează, că nu te-am adus degeaba aici şi eu nu o să am timp să stau chiar toată ziua cu tine la primărie. Ştii tu să joci cum îţi cîntă alţii, dar să ştii că la primărie e alt nivel”.






