Un motiv de mîndrie, singurul

La întîlnirea organizată de preşedintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, la Palatul Administrativ, primarii, pe bună dreptate, le-au sărit în cap celor şapte reprezentanţi ai E.On, din cauză că firma de gaz şi electricitate prestează nişte servicii de toată jena. La finalul discuţiilor aprinse, în care eoniştii n-au avut încotro şi au trebuit să stea doar în defensivă, directoarea de vînzări pe Regiunea de Est, Silvia Macedon, a vorbit cum a învăţat ea din manualul corporatistului rupt de realitate: „Este momentul de la care trebuie să discutăm despre termene de rezolvare. Înţeleg faptul că e momentul ca şi noi să fim lîngă dumneavoastră. Eu sînt mîndră de echipa cu care lucrez, sînt specialişti, dar trebuie să vină lîngă dumneavoastră”. La care Gheorghe Flutur nu s-a putut abţine şi a spus că „mai rămîne să fim şi noi mîndri că sîntem clienţii dumneavoastră”. Pînă la urmă, tare mi-e că o să rămînem doar mîndri că sîntem români. Staţi, nu vă enervaţi, domnule preşedinte, că nu ne-am luat după Victor Ponta, dar alt motiv de mîndrie n-am găsit. 

 Mîndrie şi nejudecată