Traian, nume de spital

·       Numit cu titlu interimar la conducerea Spitalului Municipal „Sfinţii Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi, avocatul Traian Andronachi, aşa cum era de aşteptat, a luat concursul de fixare pe post. Următorul pas îl reprezintă rebotezarea spitalului, care se va numi „Sfinţii Doctori Cosma şi Traian”, iar domnul Andronachi îşi va trece în buletin şi prenumele Cosma.

·       Primăria Suceava a luat un milion de lei din fondul de rezervă pentru a putea continua investiţiile în amenajarea zonei de agrement de pe Tătăraşi. Municipalitatea a fost silită să facă acest lucru pentru că a nu a mai avut acces la creditul contactat din cauză că organismele europene au cerut României să se încadreze în deficitul bugetar de 3% din PIB. Dacă nu mai sînt bani pentru o amărîtă de investiţie la Suceava, e clar că Guvernul se va apuca de lucruri serioase doar atunci cînd vor face bugetarul pere şi pensionarul micşunele.

·       Şcoala Generală 1 din Suceava a fost gazda simpozionului „Şcoala şi familia – un parteneriat pentru educaţiei”. Urmează o dezbatere la Şcoala Generală 2, avînd ca temă parteneriatul dintre şcoală şi banii familiilor pentru fondul clasei.  

·       Deoarece partidul trebuie să se concentreze asupra alegerilor parţiale care vor avea loc pe 11 iunie în mai multe localităţi din ţară, conducerea centrală a PSD a decis să amîne alegerile din filiale. La Suceava, unde vor avea loc scrutine pentru primăriile din Siminicea şi Iacobeni, alegerile pentru şefia Organizaţiei Municipale a PSD trebuiau să aibă loc pe 7 mai, iar cele pentru Organizaţia Judeţeană pe 27 mai. Deci, în două săptămîni, pesediştii nu s-ar putea reface după efortul uriaş depus pentru alegerea propriilor şefi şi probabil că, lipsiţi total de concentrare, s-ar apuca să facă propagandă electorală pentru candidaţii PNL.

·       Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cuşnir, a spus că Suceava este singurul oraş din ţară în care deasupra unui pasaj subteran este o trecere de pietoni şi, de aceea, la Caracal se fac bancuri despre Suceava. Domnul Cuşnir a aflat acest lucru de la mulţi dintre colegii de partid de-ai domniei sale, pentru că la Caracal, se ştie, s-a răsturnat căruţa cu pesedişti.