Reţelele de utilităţi şi asfaltul care vor ajunge la viitoarea Casă a Corpului Didactic, investiţie promovată de tripleta Carcalete-Monacu-Văideanu, va tripla valoarea terenurilor pentru vilele care vor fi construite în zonă. A trecut mai bine de o săptămînă de cînd Intermedia TV a arătat scheletul viitorului hotel care va găzdui Casa Corpului Didactic Suceava. A trecut fix o săptămînă de cînd Jupânu’ scria despre afacerea dubioasă cu privire la construirea unui nou sediu pentru Casa Corpului Didactic la Şcheia, undeva în cîmp. Cu toate acestea, nici o instituţie a statului nu a anunţat demararea unei anchete care să vadă de ce Ministerul Educaţiei, la îndemnul Inspectoratului Şcolar Suceava, vrea să bage peste 50 de miliarde de lei într-o construcţie care nu va folosi la mare lucru, în loc să aloce fonduri pentru şcolile din mediul rural care stau să se dărîme ori care au veceul în fundul curţii. Nimeni nu s-a arătat interesat să vadă de ce tripleta Carcalete-Monacu-Văideanu a tras tare, astfel încît să se ridice ditamai imobilul pentru Casa Corpului Didactic. Poate că instituţiile statului sînt amorţite din cauză că au nişte şefi care nu vor să deranjeze tripleta ori care se simt cu musca pe căciula de miel, căciulă pe care o poartă cu mîndrie şi-n ziua de astăzi, chiar dacă viaţa i-a mutat de la ţară la oraş cu mulţi ani în urmă. Sau poate că se fac nişte verificări, dar deocamdată nu se bate toba pentru a nu fi spulberat elementul surpriză. Indiferent de ce fac instituţiile statului degeaba, noi ne-am gîndit să venim cu noutăţi legate de investiţia din cîmp.
Aşa cum arătam în numărul trecut al gazetei noastre, licitaţia pentru ridicarea noului imobil a coborît valoarea de construcţie de la 53 de miliarde, cît era prevăzut pentru proiect, la 47 de miliarde. Însă, pe lîngă această sumă, alţi bani au început să fie alocaţi pentru utilităţi, adică pentru reţelele de apă, canalizare, energie electrică şi gaz metan. Başca faptul că imobilul nu va fi lăsat izolat în cîmp, ci se va face un drum asfaltat care-l va lega pe acesta de şoseaua de centură a municipiului Suceava. Un specialist în tranzacţiile de terenuri care sînt numai bune pentru ridicatul vilelor a întocmit o „informare privind estimarea valorii terenurilor din zona viitoarei Case a Corpului Didactic, amplasată în intravilanul comunei Şcheia, zonă periferică, în apropierea şoselei de centură”. Iată opinia specialistului: „terenuri cu destinaţie agricolă, fără utilităţi în zonă, acces direct la drum, suprafeţe de maxim un hectar: 1-2 euro metrul pătrat; terenuri cu destinaţie curţi-construcţii, fără utilităţi în zonă, acces direct la drum, suprafeţe de 1.000-5.000 metri pătraţi: 3-5 euro metrul pătrat; terenuri cu destinaţie curţi-construcţii, curent electric în zonă, acces direct la drum, suprafeţe 1.000-3.000 de metri pătraţi: 5-6 euro metrul pătrat; terenuri cu destinaţie curţi-construcţii, curent electric, apă, canalizare, gaz metan în apropiere, acces direct la drum, suprafeţe de 1.000-2.000 de metri pătraţi: 10-12 euro metrul pătrat.
Notă: Terenurile cu destinaţie curţi-construcţii în zona mediană a comunei Şcheia cu toate utilităţile la limita proprietăţii se tranzacţionează la valori medii estimate de 20-25 euro metrul pătrat, suprafeţe de circa 1.000 mp/parcelă.
Opinie: Odată cu realizarea reţelelor de utilităţi ce vor deservi viitoarea construcţie a Casei Corpului Didactic, valoarea proprietăţilor în zonă (suprafeţe medii de teren cu destinaţie curţi-construcţii) se poate tripla, ajungînd de la 3-5 euro/mp pînă la 10-15 euro/mp”.
Deci, tripleta formată din Petru Carcalete, fostul şef al Inspectoratului Şcolar Suceava, Vasile Monacu, fostul adjunct al Inspectoratului, şi Ştefan Văideanu, fostul şi actualul consilier pentru investiţii al Inspectoratului, au militat nu doar pentru construirea unei noi clădiri pentru Casa Corpului Didactic. Tripleta a reuşit, implicit, să ridice valoarea terenurilor din zonă. Cei care au terenuri acolo ar trebui să se-apuce deja de ridicat vilele, iar cei care vor să cumpere teren ar trebui să se grăbească, pentru că preţurile vor fi din ce în ce mai mari.
Petru Carcalete, fostul şef al Inspectoratului Şcolar Suceava, unul dintre cei care au considerat că e mai bine să cheltuieşti 50 de miliarde de lei pentru construirea unui nou sediu pentru Casa Corpului Didactic decît să foloseşti banii pentru mutarea în şcoli a veceurilor din fundul curţii: „Afacerea cu viitorul sediu al Casei Corpului Didactic nu este una urît mirositoare aşa cum susţin nişte indivizi care n-au minte şi care nu iubesc învăţămîntul şi pe cei care muncesc pentru binele şcolii. Mă ţin de nas pentru că, după ce s-a aflat ce minunăţie se construieşte în cîmp la Şcheia, tot mai multă lume mă vorbeşte de bine şi m-a apucat sughiţul”.






