Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că prin acţiunile de promovare pe care le-a iniţiat a repus Bucovina pe harta ţării. A urmat primarul Sucevei, Ion Lungu, care, după ce a organizat Festivalul Internaţional de Film Amator – UNICA, a declarat că a pus Suceava pe harta Europei. La prezentarea bilanţului Lunii Diasporei, Gheorghe Flutur a spus că „Suceava şi Bucovina au fost puse din nou pe harta turistică a Europei”. Îl aşteptăm acum pe Ion Lungu să ne scoată din Europa, adică să facă ceva oricît de mic şi să spună că a pus Suceava pe harta lumii. După ce vor fi descoperiţi extratereştrii va urma punerea Sucevei pe harta Cosmosului.
Cooperativa Hartă şi Precizie





