Şo pe coreeni!

La invitaţia omului de afaceri Dumitru Mihalescul, deputatul PNL de Rădăuţi, o delegaţie de afacerişti din Coreea de Sud, în frunte cu ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, a fost la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. Coreenii au spus că sînt interesaţi să cumpere ceapă verde de la noi, pentru a o comercializa în România şi în alte state ale Uniunii Europene. Ai noştri ar trebui să le explice fraţilor coreeni că ceapa verde merge cu un caş de oaie. Iar caşul de oaie merge lîngă o mămăligă făcută din porumb de-al nostru şi lîngă o friptură din carne de porc crescut pe aceste meleaguri. Şi că nu poate lipsi afinata, ca să mai taie din grăsimi. Şi că a doua zi, pentru a scăpa de mahmureală, e neapărată nevoie de moarea de varză de Milişăuţi. Acum e momentul să facem afaceri, fraţi suceveni! Şo pe coreeni.

Ceapa verde de acasă 

Ambasadorul Coreei de Sud i-a oferit preşedintelui Camerei de Comerţ Suceava, Nicolae Troaşe, nişte ceapă mică uscată, numai bună de ronţăit la o bere: „Vai, dar ce-aveţi aici? Oooo, ceapă! Scuzaţi-mă, domnule ambasador, dar chiar dacă reprezentaţi o ţară campioană la tehnologie, observ că şi voi, coreenii, sînteţi la fel ca noi, românii: toţi o ceapă şi-un pămînt”.