Serviţi cu încredere, părinte!

Petru Gherghel-Ghervazen LongherPreşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul de Suceava Ghervazen Longher, a organizat, la Poiana Micului, un eveniment la care slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de PreaSfinţia Sa Petru Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice Iaşi: „Serviţi cu încredere, părinte. Colacul este făcut după o reţetă tradiţională din zonă: aluatul a fost frămîntat de mîinile dibace ale unor credincioase catolice, iar colacul nu conţine decît apă de la fîntînă, sare de la Cacica, drojdie turcească şi făină importată din Ungaria”.