Deputatul Pro România de Suceava, Cătălin Nechifor, a constatat că la împărţirea făcută de Consiliul Judeţean pentru echilibrarea bugetelor localităţilor, „PNL şi-a tras partea leului, adică 70%, iar restul, la PSD, nişte firmituri”. Totodată, domnul Nechifor crede că primarii PSD care au primit peste 100.000 de lei, adică dublu faţă de majoritatea primarilor social-democraţi, vor face o „schimbare de tricou, din roşu în galben”.
Dacă-i numai atîta, e bine, fiindcă traseismul nu se pedepseşte decît rareori şi numai electoral. În schimb primarii trebuie să aibă mare grijă cum manevrează banii, fie ei primiţi de la Consiliul Judeţean sau de la Guvern, ca să nu fie nevoiţi să îmbrace un tricou asemănător cu cel al lui Juventus Torino.
CR 7 ani cu suspendare





