Puterea exemplului
- Șică Orban (presupun, mai mult după glas, fiindcă fața-i era acoperită parțial, pentru prima oară în acest mileniu, de mască), 16.07, ora 17.15, toate televiziunile din țară și poate și din galaxie (că fraieri sînt ăia care n-au preluat evenimentul), fiind de fapt o conferință de presă, în ziua în care se bătea recordul național de infectări cu COVID-19 (777 de cazuri). Vă cer scuze că a monopolizat rubrica de azi:
- a) „… important este ca toți românii să înțeleagă necesitatea măsurilor de prevenire…”. Știți că am un fix: zău că părea treaz și de data asta, de unde iar am tras străvechea concluzie că e doar un tupeist pe lîngă care pînă și Băselu pare fecioară. Păi, după ce-ți faci tu chiolhanul de ziua ta fără mască dar (în compensație, presupun), cu beri și țigări, nu pe vreo terasă, ci fix în sediul Guvernului, cum mai îndrăznești, mă, să-mi vorbești despre prevenție?
- b) „… iar asta trezește și restul societății…”. Era vorba tot despre puterea exemplului. Și să fiu al naibii că în cele cîteva secunde scurse între primul citat și ăstălalt, tot nu luase, măcar pe furiș, una mică, pentru detentă. Și nici nu am văzut ca masca-i să aibă vreo gaură pentru introdus țigări d-alea…
- „… după părerea mea, nu există decît două categorii de oameni: oameni sănătoși și oameni bolnavi”. Da, poate fi luată drept teoremă. Sau postulat (mă iertați, cu matematica sînt perfect paralel), că nu știu care-s alea cu valoare de adevăruri absolute. În ajutorul domnului Șică cu mască, vin și eu, în completare, cu adevăruri d-astea, care dacă n-or fi nici postulate, nici teoreme, atîta pagubă! Există oameni deștepți și oameni proști. Ba chiar unii proști-grămadă. Există oameni treji și oameni beți (chiar dacă unii nu par!). Există prim miniștri adevărați și prim miniștri papagali.
Doru Popovici
