Proiecte de înfrumuseţare

  • Deputatul din Colegiul Vicov, Ovidiu Iane, a fost cooptat în Consiliul Naţional al PSD. A nu se înţelege că domnul Iane este cel mai cel parlamentar de Suceava. Lucrul care a contat a fost acela că domnul Iane e băiat de Bucureşti, iar Victor Ponta i-a oferit funcţia din dorinţa de a-i mulţumi pentru că a acceptat să candideze pe listele de la Suceava, adică de la ţărănoaia.
  • Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a reacţionat imediat după ce cîţiva cetăţeni i s-au plîns că bulevardul principal al Sucevei s-a transformat „într-o alee din bazarul de la Istambul”. Domnul Balan a anunţat că aleşii PDL din Consiliul Local se vor opune „proiectelor de urîţire” a bulevardului, în particular, şi a Sucevei, în general. Bun, că se opun proiectelor de urîţire am înţeles, dar consilierii PDL ar trebui să pună ceva în locul acestora, cum ar fi cîteva proiecte de înfrumuseţare, astfel încît Suceava să ajungă să arate ca Istambulul. Nu în partea centrală, pentru că am cere prea mult, ci undeva la periferie.
  • Pentru că Botoşaniul are teatru, iar Suceava nu, Ioan Balan propune înfiinţarea unei trupe de teatru. În replică, Botoşaniul ar trebui să se preocupe de înfiinţarea unei trupe  de circ.
  • Liderul PDL Suceava, fostul ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur, este îngrijorat de faptul că direcţiile agricole vor fi transferate în subordinea consiliilor judeţene, dar fără să li se asigure şi finanţarea. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a cerut o serie de lămuriri referitoare la această problemă de la ministrul PC al Agriculturii, Daniel Constantin. Îngrijorarea domnului Flutur poate fi determinată de hotărîrea acestuia de a cîştiga alegerile din 2016 pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava.
  • Primăria Municipiului Cîmpulung Moldovenesc este în „Top 10” pe ţară în ceea ce priveşte datoriile pe care le are la diferite firme. Din păcate, din cîte se pare, aceeaşi primărie este pe locuri fruntaşe şi în topul referitor la datoriile faţă de cetăţeni, care aveau mari aşteptări de la conducerea municipalităţii.
  • La sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava a fost organizat seminarul cu tema „Absenteismul şi abandonul şcolar, primii paşi către delicvenţă”. În cazul abandonului şcolar aşa este. Însă, în ceea ce priveşte absenteismul, am fi militat pentru simpozionul cu titlul „Absenteismul şcolar, primii paşi către cariera de poliţist”.