Primarul nu înţelege, dar le potriveşte

Primăria Suceava plăteşte 30.000 de euro pe aparatura fitness necesară pentru dotarea a două parcuri. Este vorba despre parcurile din Areni şi din Burdujeni. Primarul Ion Lungu susţine că, prin această investiţie, municipalitatea răspunde solicitărilor venite din partea celor care vor să facă mişcare în aer liber. Domnule primar, nu aţi înţeles bine. Oamenii nu v-au cerut aparate fitness, ci să terminaţi odată cu şantierele împrăştiate peste tot, pentru ca ei să se poată mişca în aer liber fără teama că şi-ar putea rupe picioarele ori gîtul.

Gazeta Sporturilor Periculoase