· Dacă luni, 22 ianuarie, ANAF anunţa că Valentin Iftimescu i-a luat locul lui Petrică Ropotă la şefia Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, marţi, 23 ianuarie, acelaşi ANAF a informat că Petrică Ropotă nu pleacă nicăieri. Numai presa locală a plecat după fentă şi a difuzat ştirea iniţială. Cum naiba să-l schimbe cineva pe Petrică Ropotă dacă el a absolvit facultatea de şefi şi fost numit pe viaţă la conducerea Finanţelor Sucevene?
· Se împlinesc îndată patru ani de cînd municipalitatea suceveană se chinuieşte să încredinţeze serviciul de salubrizare pentru o perioadă de 12 ani, însă numai nu reuşeşte. Licitaţiile sînt mereu contestate, acestea organizîndu-se în ultima vreme aproape lună de lună. Viceprimarul Lucian Harşovschi speră ca lucrurile să se rezolve pe 31 ianuarie. Şi dacă nu va fi 31 ianuarie, noi sîntem convinşi că licitaţia va fi adjudecată, fără a mai fi contestată, pe 31 februarie.
· În bilanţul activităţii pe 2017 prezentat la Prefectură, şeful Inspectoratului Județean de Jandarmi, locotenent-colonelul Marian Mihai Lungu, a informat că jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la 603 de manifestări cultural-artistice, religioase sau cu caracter promoţional. Mulţumim Jandarmeriei pentru că a avut grijă să nu fie incidente majore, dar mai ales că ne-a dezvăluit cîte paranghelii mari şi mijlocii s-au organizat anul trecut în judeţul nostru.
· Primarul PNL al comunei Adîncata, Viorel Cucu, a promis că „în acest an vom termina de modernizat cele patru şcoli din comună, care au încălzire centralizată, baie, apă curentă. Am crescut foarte mult nivelul de civilizaţie în şcoli”. Şi la fel ca fiii satului după ce cresc şi vor o viaţă mai bună, şcolile vor pleca şi ele la oraş.
· Prefecta Mirela Adomnicăi a inspectat parte din drumurile naţionale şi a observat că pe unele porţiuni există „zăpadă frămîntată”. Doamna Adomnicăi a ajuns prea repede, iar drumarii n-au mai avut timp să o bage la cuptor şi să o întîmpine aşa cum se cuvine, adică cu un colac de zăpadă şi cu sare.
· Întrebat dacă sînt probleme din cauza căderilor masive de zăpadă, vicepreşedintele PNL al Consiliului Judeţean Viorel Seredenciuc a declarat că preşedintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, a fost pe teren „pentru a inspecta modul în care firmele responsabile cu deszăpezirea s-au achitat de obligaţiile contractuale”. Aşa da. Deci situaţia e sub control.





