Populaţie sufocată

  • Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, susţine că Guvernul Uniunii Social Liberale trebuie să plece pentru că a sufocat populaţia cu taxe şi impozite. Totuşi, populaţia trebuie să-i mulţumească USL-ului pentru că a apelat la taxe şi la impozite, fiindcă dacă i-ar fi pus perna pe faţă nu ar mai fi mişcat acum.
  • Gheorghe Flutur, care este şi secretar general al PDL la nivel central, dar şi şeful campaniei partidului pentru europarlamentare, a declarat că deşi guvernarea USL „trîmbiţează” creşterea economică, pînă în prezent a făcut două rectificări bugetare în minus. Dacă ar fi avut cele mai elementare noţiuni de matematică, domnul Flutur ar fi ştiut că minus cu minus dă plus.
  • Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, care este şi secretarul partidului pentru Regiunea Nord-Est, susţine că, în timpul guvernării USL, „românii au înţeles că trăiesc bine doar pe hîrtie”. Deci, şansa pentru a avea parte de o viaţă mai bună este să plecăm de pe Pămînt şi să ne mutăm pe Hîrtie.  
  • Ca urmare a retrocedărilor, în ultimii 10 ani, suprafaţa împădurită aflată în proprietatea statului pe raza judeţului Suceava s-a redus cu 17 procente. Situaţia e mult mai bună în comparaţie cu ce s-a întîmplat cu numărul întreprinderilor de  statul, care s-a diminuat în proporţie de 99,9% din cauza proceselor de privatizare, adică de desfiinţare.
  • Peste jumătate din suprafaţa judeţului Suceava este împădurită. Fiind crescuţi în pădure, nici nu e de mirare că sînt atîţia indivizi obişnuiţi să fure ca-n codru.
  • Doctorii care fac operaţii la Spitalul Judeţean Suceava solicită un spor de risc de 50% din salariul de bază, iar în acest sens există Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 547/2010. Dacă acest lucru va fi acceptat rămîne ca şi pacienţii să vadă cam ce spor de risc vor cere înainte de a intra în operaţie.
  • La o întîlnire organizată de Asociaţia „Plaiul Bucovinei”, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că e nevoie ca, în condiţiile în care Suceava are producţii bune de mere, cartofi şi murături de calitate, „conceputul de parc industrial bazat pe agricultură trebuie să înceapă să facă paşi”. Păi, domnule preşedinte, conceptul a făcut, deja, paşi. Văzînd că nimeni nu-l bagă în seamă, acesta a plecat şi dus este.