Viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, îi înţelege pe poliţiştii locali prost plătiţi, şi nu prea. Printre cei mai prost plătiţi salariaţi din România se numără poliţiştii locali, lucru ştiut şi de viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei. Domnul Doroftei spune că-i înţelege poliţişti şi atît, în loc să-i ceară şefului său de partid, deputatul Alexandru Băişanu, să facă un proiect de lege prin care poliţiştii locali să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale ca boierii de poliţişti-poliţişti. Adică, cei angajaţi la posturile locale aflate în subordinea inspectoratelor judeţene. Viceprimarul PNL îi înţelege pe poliţiştii locali că sînt vai de mama lor, şi totuşi nu prea: „Am avut destul de multe reclamaţii de la cetăţeni că au fost trataţi cu indiferenţă sau cu refuzuri de poliţiştii locali pe care i-au abordat cu diverse probleme. Oricît de nemulţumiţi ar fi de salarizare, aşa ceva nu se acceptă. Sînt plătiţi din banii cetăţenilor şi trebuie să le fie de ajutor. Chiar de nu e de competenţa lor ce li se solicită, pot face demersuri către autorităţi, nu să le întoarcă spatele oamenilor!”. E uşor de vorbit din biroul de viceprimar despre neimplicarea poliţiştilor locali în rezolvarea problemelor cetăţenilor, oricare ar fi acestea. Numai că domnul Doroftei este dezinformat, iar după ce îi vom spune despre ce este vorba de fapt cu siguranţă că îi va căuta pe poliţişti pentru a-i felicita. Poliţiştii, neavînd bani de nici unele, n-au cu ce să se bărbierească şi le întorc spatele cetăţenilor pentru ca aceştia să nu-i vadă cît sînt de neîngrijiţi. Astfel, poliţiştii nu pun Primăria Suceava într-o situaţie jenantă.
After shame