Pentru că vineri, 7 aprilie, prin Parlamentul României bătea vîntul, fiind zi liberă, deputata PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a marcat pe 4 aprilie Ziua Mondială a Sănătăţii, care anul acesta a avut ca temă lupta împotriva depresiei. Doamna Cobuz s-a pregătit cu un discurs pe care l-a citit în faţa distinşilor colegi, finalul acestuia fiind unul apoteotic: „Este de datoria mea ca medic şi deputat în Comisia de Sănătate şi Familie să aduc la cunoştinţă cetăţenilor această boală, depresia cu variatele sale aspecte de sens şi intensitate, caracterizînd condiţia umană prin expresia sa fenomenologică, ontogenetică şi antropologică”. Doamna Cobuz, fie vorba între noi, ontogeneticienii, mai spuneţi-le şi dumneavoastră omeneşte, că vă băgaţi colegii în depresie cu textele astea!
AntropoLogica aristotelică





