Şedinţa Consiliului Local Suceava de joi, 31 mai, a avut două părţi. Prima parte, la care au participat ordinea de zi şi 22 de consilieri de la toate partidele, şi a doua parte, la care au fost prezenţi ordinea suplimentară de zi, primarul PNL, Ion Lungu, şi cei 12 consilieri PNL şi PMP. Pe ordinea suplimentară erau cam şase puncte, jumătate fiind rezolvate, pentru că era nevoie de doar 50% plus unu voturi. Cealaltă jumătate a rămas pe altă dată, fiindcă ar fi fost necesare două treimi din voturi. Cei 10 aleşi PSD şi ALDE au plecat după prima parte a şedinţei, spunînd că au primit prea tîrziu documentaţia pentru ordinea de zi suplimentară şi nu au avut timp să o studieze. Cînd aleşii Opoziţiei se îndreptau spre ieşire, viceprimarul PNL, Lucian Harşovschi, a strigat după ei: „Vedeţi că nu vă luaţi indemnizaţiile întregi!”. Dacă le-ar fi spus că pe lîngă indemnizația de bază vor beneficia şi de o indemnizaţie suplimentară, la fel ca ordinea de zi, poate că aleşii ar fi făcut cale întoarsă. Sau poate că nu, fiindcă se spune că dacă te întorci din drum îţi merge rău. Ţie, că dacă le-ar fi mers liberalilor s-ar fi întors cu siguranţă.
Ordinea de zi-i, Vasile, zi-i!





