De Sfîntul Ştefan cel Mare, în curtea Mănăstirii Putna s-a produs o minune: a apărut harta politică a judeţului Suceava. Sărbătoarea Sfîntului Ştefan cel Mare a fost un bun prilej pentru activiştii de partid din judeţul nostru de a merge la Putna pentru a-şi face nişte cruci mari cît zilele de post în faţa enoriaşilor, care, anul viitor, pentru cîteva minute, se vor transforma în alegători. Activiştii au fost doar de-ai noştri, nici unul dintre şefii de la Bucureşti nefăcîndu-şi timp pentru a se deplasa pînă în nordul ţării, la mănăstirea unde este înmormîntat fostul mare domnitor al Moldovei. Nici de la PSD nu a fost nimeni, nici de la PNL. Asta spune mult despre interesul conducerilor celor două formaţiuni politice faţă de organizaţiile de la Suceava. La slujba oficiată de nu mai puţin de 137 de preoţi în faţa a aproximativ 3.000 de credincioşi nu a fost prezent nici măcar suceveanul Gheorghe Flutur, care este ditamai prim vicepreşedintele PNL la nivel naţional. Însă, senatorul Flutur a lipsit motivat, dat fiind faptul că la începutul săptămînii trecute a avut o problemă de sănătate. Nici activiştii suceveni nu s-au înghesuit în curtea Mănăstirii Putna, aşa cum ne obişnuiseră în anii preelectorali. Probabil că absenţii şi-or fi spus că pînă la alegerile locale din primăvara lui 2015 şi pînă la cele generale din toamna anului viitor lumea va uita că i-a văzut la evenimentul religios, aşa că nu are rost să se agite.
Preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a venit de unul singur la Putna. În drumul pînă în curtea mănăstirii, acesta nu a fost băgat de nimeni în seamă, ori pentru că enoriaşii nu-l cunosc, ori pentru că aceştia nu au vrut să-i tulbure liniştea care pusese stăpînire pe el înainte de întîlnirea cu soborul de preoţi. Curios, dar la Putna nu a fost prezent nici măcar unul dintre numeroşii parlamentari ai PSD Suceava. Singur pe lume, mai ceva decît Cuore, domnul Nechifor s-a lipit la un moment dat de prefectul PLR, Constantin Harasim, de subprefectul PSD, Atanasă Nistor, şi de grupul ofiţerilor de Poliţie, Jandarmi şi ISU. Un fel de Cuore a fost şi copreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băişanu. Ca să-i mai treacă stinghereala, domnul Băişanu l-a chemat alături de el pe Marius Zmău, cu care a stat de vorbă cîteva minute. Domnul Zmău este cumătru cu domnul Băişanu, iar amîndoi provin din vechiul PNL, însă între cei doi s-a instalat de mai multă vreme o mare întindere de gheaţă pe care nici măcar soarele de iulie nu a reuşit să o topească. Alexandru Băişanu a evitat contactul cu copreşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan, cel care, la fel ca şi el, îşi doreşte să candideze pentru Primăria Suceava. Cuore a fost şi primarul independent al Sucevei, Ion Lungu, ex-PNL, PL-D şi PDL. Însă, acesta a scăpat de singurătate după ce Ioan Balan a insistat să i se alăture lui şi celor împreună cu dînsul. Şi erau ceva activişti: deputata PNL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, viceprimarul PNL al Sucevei Ovidiu Doroftei, Marius Zmău şi primarul de Putna, Vasile Coroamă, un trădător politic de profesie, care cu această ocazie a confirmat să s-a lepădat de PSD pentru a se alătura PNL. Din cauza situaţiei politice la nivel naţional şi a orgoliilor existente la nivel local, la acest moment se poate spune că în Suceava există un singur grup electoral organizat, cel condus de Ioan Balan.






