Nu-s alegeri, nu-i chef de treabă şi de vorbă

Am primit banii nu de mult. Nu ştiu cîte persoane cu handicap şi cîţi însoţitori sînt. Va fi o şedinţă a Consiliului Local şi se vor aloca banii. Miercuri sau joi oamenii îşi vor primi banii. Cam astea au fost pe scurt răspunsurile plictisite ale primarului din Rîşca, Ion Bosînceanu, la întrebările reporterului care aflase că persoanele cu handicap şi însoţitorii n-au văzut bani de două luni. Dacă duminică nu ar fi avut loc alegeri parlamentare, ci alegeri locale, cu siguranţă că acest articol nu ar fi avut cum să existe, pentru că nu ar fi existat dialogul, dat fiind faptul că primăria ar fi fost cu plăţile la zi. Sau dacă nu ar fi fost, primarul ar fi avut o cu totul altă atitudine. Una de om pentru care contează şi voturile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora.

 HandiCap sau pajură?