Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, spune că i-a trimis ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova, o propunere tehnică privind îndepărtarea pericolului pe care-l constituie „Zidul morţii”. Este vorba despre acel pilon uriaş de susţinere a viitoarei şosele de centură a Sucevei, care a fost tuflit în mijlocul drumului naţional care leagă Suceava de Vestul ţării. Prefectul a declarat: „Noi am propus modificarea benzilor de circulaţie, astfel încît intrările în acest sens giratoriu dinspre Suceava şi Gura Humorului să se facă tangenţial cu ruta de rulare a sensului”. Nu înţelegem la care noi se referă Florin Sinescu. La noi, cei din linia întîi sau la noi, cei care ne-am adus aminte că am făcut un pic de desen tehnic la şcoală.
Desenul tehnico-tactic