N-ai plătit, ai plecat, eşti nedorit

În sfîrşit s-a întîmplat. S-a întîmplat ceea ce se zvonise că se va întîmpla mai demult, mai exact, imediat după alegerile parlamentare de la sfîşitul anului trecut, atunci cînd PMP Suceava nu a prins nici un loc în Camera Deputaţilor şi în Senat. După rezultatele foarte slabe obţinute de pemepiştii suceveni se auzise că Aurel Olărean, care candidase la Senat de pe prima poziţie, va fi lăsat fără mandatul de membru al Consiliului Local Rădăuţi. Lucrul acesta s-a petrecut abia săptămîna trecută. Liderul PMP Rădăuţi, Bogdan Nicolau, a spus că fostul primar PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, a fost dat afară din cauză că a apărut în presă cu nişte declaraţii care nu urmau linia partidului şi fiindcă nu s-a implicat suficient în campania electorală de anul trecut. Care declaraţii de presă, că acestea au fost, dar au lipsit cu desăvîrşire… Problema a fost că în deliberativul rădăuţean Bogdan Nicolau trăgea hăis, cu PSD-ul adică, iar celălalt consilier PMP, Aurel Olărean, trăgea cea, cu Opoziţia adică. Dar mai problemă a fost că domnul Olărean a promis că în campania pentru parlamentare va băga bani de bani, dar pînă la urmă a băgat doar nişte bani.  

Nişte Banul Mărăcine