Doctoriţa Dana Murariu a fost schimbată de la conducerea Secţiei de Neonatalogie din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, pentru că i-a expirat contractul şi „nu i-a mai fost prelungit”, după cum a declarat purtătorul de cuvînt al unităţii medicale, dr. Mihai Ardeleanu. Întrebat dacă înlocuirea din funcţie a doamnei Murariu are legătură cu moartea celor trei bebeluşi despre care părinţii spun că au fost infectaţi în spital şi cu faptul că ar fi fost descoperit un microb pe masa de înfăşat, domnul Ardeleanu a spus că „probabil că la luarea deciziei au contribuit toate aceste aspecte”. Dacă l-ar fi întrebat cineva pe Mihai Ardeleanu şi dacă lăsarea fără funcţie a Danei Murariu are legătură cu invidia unor colegi din secţie care au săpat-o, nu ştim dacă acesta ar fi fost la fel de curajos şi ar fi spus că probabil că a contat şi acest aspect.
Glonţul cu cap (in)vidia





