După ce VVP şi-a luat o bătaie soră cu moartea politică la prezidenţiale, PSD-ul, în încercarea de a nu pierde guvernarea, a început să promită investiţii peste investiţii. Campion la promisiuni este preşedintele executiv al PSD, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea. Modelul promisiunilor investiţionale a fost copiat şi de primarul PSD al Fălticenilor, Cătălin Coman, care a spus că anul viitor vor fi băgaţi nu mai puţin de 4 milioane de lei în repararea străzilor. Şi şcolile sînt pe agenda domnului Coman: „Anul viitor vor continua investiţiile în unităţile şcolare, un obiectiv pe care ni l-am propus de la începutul mandatului. Ne mîndrim cu cele mai frumoase unităţi şcolare din judeţ şi vrem să ne menţinem în continuare acest statut”. Ca membru al unui partid condus de un domn care are doctoratul, chit că acesta l-a luat cum l-a luat, ne-am fi aşteptat ca primarul de Fălticeni să se fi lăudat cu şcoli deştepte. Pentru că frumuseţea-i trecătoare.
Statutul sînt eu!





