Jos rablele de pe Suceava!

Încercînd să mascheze faptul că Guvernul încă nu a repornit programul „Rabla”, municipalitatea suceveană a demarat acţiunea „Rabla”

Jos rablele de pe Suceava!

Guvernul PNL o abureşte deocamdată în ceea ce priveşte programul „Rabla”, dînd de înţeles că prin luna martie s-ar putea relua finanţările pentru cei care vor să-şi schimbe hîrburile cu maşini noi.

În încercarea de a masca lipsa de acţiune a guvernului liberal în această problemă, administraţia PNL a Sucevei a demarat acţiunea „Rabla” pentru anul în curs. Viceprimarul PNL, Lucian Harşovschi, a declarat că, anul trecut, pe domeniul public au fost depistate 156 de mașini abandonate sau fără stăpîn, din care 129 au fost luate de către deținătorii legali, iar 18 de Poliția Locală. El a mai spus că alte nouă autovehicule sînt în procedură de lucru. Conform viceprimarului, luna aceasta au fost ridicate deja două mașini abandonate.

Cele două programe „Rabla” seamănă pe undeva, pentru că primeşti ceva pentru hîrbul tău: în cadrul programului guvernamental 1.000 şi ceva de euro, iar în cadrul acţiunii municipalităţii o amendă cu valori cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.

Dacia Slogan