Nu aş fi ţinut neapărat, dar pentru al doilea an consecutiv mi-a fost dat să petrec Revelionul cu ochii în două televizoare şi în mînă cu două telecomenzi. Înainte de a trece la obiectul/subiectul acestei rubrici, muzica, mă simt obligat cu o remarcă: televiziunea Antena 1, bănuiesc că din motive financiare (adică marcase banu’, deci trebuia justificată cumva investiţia în programul respectiv), a difuzat un program realmente horror. Adică Revelion cu mortu’! Cei care n-aţi fost martori oripilaţi ca mine ai atrocităţii, trebuie să aflaţi că programul acesta anormal şi pentru anormali i-a avut ca vedete pe Vasile Muraru, încă viu, şi pe Nae Lăzărescu, îngropat cu 10 zile înainte! Că demenţa n-are limite în România de azi o demonstrează cotele de audienţă: Antena 1 a surclasat concurenţa! Vă mărturisesc că mie mi-a îngheţat telecomanda în mînă cînd l-am văzut pe Nae Lăzărescu, pe care chiar l-am îndrăgit, şi nu mi-a mai trebuit Antena 1 cît a fost noaptea de lungă. Acum, la subiect: am urmărit, aşadar, transmisiile live, dar şi înregistrările cu care ne-au pricopsit televiziunile, cam toate, după ora 01.00. Vă mărturisesc că n-am crezut că avem atît de puţini artişti cu gura, nici că pot exista vreunii care să cînte în 5, 7 ori 14.328 de locuri într-o singură noapte. Am văzut-o pe Loredana Groza patrulînd prin vreo 5 locuri, ceea ce e oarecum de înţeles, ea fiind totuşi artist adevărat: cîntare cinstită, pe gură, cu grup de acompaniament în spate. La fel şi Horia Brenciu, deşi parcă în mai puţine locuri. În mai multe, adică 6 (!) am avut nefericita ocazie de a-l vedea/auzi grohăind pe unul Puya (cred că aşa se scrie, nu?). Fraţi români, e groasă: o ţară în care nu e loc în care să nu apară ăsta înseamnă că nu mai are nici o speranţă. Drept compensaţie, ne-a fost servit şi un moment umoristic de mare calitate: „cîntarea” lui Paul Anka la Vanghelion. Săracu’! Sînt unii care pot cînta pînă la adînci bătrîneţi. Nu şi Paul Anka.
