În plină campanie electorală, PSD şi-a făcut timp şi pentru o campanie de schimbări. Mîndri că sînt singuri la putere, social-democraţii l-au dat afară de la şefia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava pe omul pus de liberali, Daniel Ilisei, pentru a-i face loc lui Ioan Crap Vom începe acest articol cu un fragment din raportul DNA în cazul în care a fost arestat preventiv fostul preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu: „La data de 13 iunie 2013, numitul Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la Bucureşti, fără a fi însoţit însă de numitul Ponea Constantin Ştefan. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţîndu-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţîndu-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întîlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, solicitare cu care Tobă Petre s-a arătat de acord”.
Ştefan Ponea era şeful Poliţiei Judeţului Mehedinţi. Se pot negocia politic funcţiile de conducere din cadrul Poliţiei, l-a întrebat cotidianul gândul.info pe vicepreşedintele sindicatului poliţiştilor, Dumitru Coarnă, iar acesta a răspuns: „Pe lege, sub nici o formă nu se negociază politic. Fiind funcţionari cu statut special, funcţiile se ocupă prin concurs sau examen. Mai există o posibilitate dacă există o funcţie vacantă să fie împuternicit cineva pe funcţie pentru şase luni, dar nu mai mult de două mandate succesive. Aici apare problema politică. Un număr mare de funcţii de conducere sînt ocupate prin împuternicire pentru că acolo nu dai concurs. Şi aici apare factorul politic şi poţi să faci cum vrei pe tabla de şah. În drept nu există această negociere politică, dar în fapt se întîmplă”.
Despre numirile şi menţinerile în funcţia de la vîrful Poliţiei Judeţului Suceava scriem în pagina 3.
Comisarul şef Ioan Nicuşor Todiruţ a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava de Alianţa D.A., după care a fost preluat pentru a fi menţinut pe post de PDL. După ce Guvernul Ungureanu a căzut, iar la guvernare a ajuns USL, au fost redeschise dosarele întocmite de DNA pe numele domnului Todiruţ, iar acesta a fost trimis în exil la Călăraşi, acolo unde tot şeful poliţiei judeţene a fost. Ioan Nicuşor Todiruţ s-a încăpăţînat să nu-şi dea demisia, rezistînd două mandate interimare de cîte şase luni la conducerea Inspectoratului Judeţean Călăraşi. Pentru că USL Suceava nu era încă pregătit să-şi pună un om, Bucureştiul l-a trimis la Suceava pe bucureşteanul Marcian Colman. La revenirea domnului Todiruţ, domnul Colman s-a întors la Bucureşti. Însă, Ioan Nicuşor Todiruţ n-a rezistat mult din cauza dosarelor de la DNA, fiind retrogradat pe o funcţie inferioară, iar în locul său fiind numit adjunctul Inspectoratului Judeţean, Ioan Crap. Se întîmpla pe 15 august 2013. Însă, după numai trei săptămîni, Ioan Crap a fost înlocuit cu celălalt adjunct, Viorel Onea, care nici el n-a rezistat în funcţie decît puţină vreme. Pe 15 noiembrie 2013, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, acelaşi personaj despre care DNA susţine că ar fi fost chemat la premierul PSD, Victor Ponta, în cazul şefului Poliţiei Judeţului Mehedinţi, l-a numit la comanda Poliţiei Suceava pe subcomisarul Daniel Ilisei. La conducerea Ministerului de Interne se afla la vremea respectivă liberalul Radu Stroe şi există informaţii că Daniel Ilisei a ajuns şef din dorinţa preşedintelui PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu. Care domn Băişanu, neavînd intrări la Bucureşti, a vorbit cu influentul baron PNL de Botoşani şi Moldova, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu, care a tras sforile la Capitală. Că baronul Ţurcanu este influent o demonstrează şi faptul că fratele său, Mihai, candidează pentru europarlamentare de pe locul al şaptelea, loc considerat eligibil. După cum se ştie, PNL a fost forţat să părăsească guvernarea, iar la conducerea ţării au rămas numai PSD şi sateliţii săi. PSD-ul n-a avut răbdare să treacă cele şase luni din mandatul de interimar al lui Daniel Ilisei, iar pe 30 aprilie l-a demis şi l-a pus în locul său pe Ioan Crap, un poliţist care ştie să-şi vadă de treaba sa, dar şi care este foarte apreciat de PSD încă de pe vremea în care era şeful Poliţiei Rădăuţi, iar primar al Rădăuţilor era social-democratul Mihai Frunză.
Ceea ce era de demonstrat, şi anume că Poliţia este politizată de multă vreme şi că politizarea merge mai departe.






