Rectorul universităţii sucevene, Valentin Popa, este pentru schimbarea rapidă şi oarecum radicală a programei şcolare şi a modului de predare, fiindcă, de exemplu, „astăzi, un copil îi scrie lui Moș Crăciun că vrea să-i aducă o imprimantă 3 D, dar noi mai avem cadre didactice care nu știu să programeze, la nivelul universității, o imprimantă 3 D. Trebuie să fim conștienți că acești copii nu mai au răbdare. Nici măcar studenții noștri nu mai au răbdare să stea trei ore într-o sală de curs și să asculte o serie de informații care pot fi găsite ușor pe internet. De aceea trebuie găsite metode moderne de a-i atrage și a-i ține în clasă, respectiv în sălile de curs”.
Unde mai pui că studenţii, în pauză, ar vrea să tragă şi ei un joint, iar profesorii habar n-au li-l facă.
HaBar cafe





