Hîrtii pe post de muniţie electorală

Vă explicam săptămîna trecută că documentul prin care Primăria Rădăuţi a solicitat Consiliului Judeţean Suceava bani pentru încălzire a fost făcut pe picior, la iniţiativa fostului preşedinte PSD al CJ, Cătălin Nechifor, în prezent liderul grupului consilierilor judeţeni PSD şi candidat pe un loc eligibil la Camera Deputaţilor. Vă spuneam că acest lucru rezultă din faptul că documentul a fost scris cu greşeli, ceea ce ne-a dus cu gîndul că acesta a fost redactat în pripă, şi fiindcă a fost trimis pe fax-ul CJ după ce şedinţa începuse de 15 minute. Solicitarea municipalităţii rădăuţene a fost respinsă şi s-au cerut date suplimentare pentru ca problema să fie luată în discuţie într-o viitoare şedinţă a Consiliului Judeţean. Avem confirmarea faptului că hîrtia a fost trimisă doar pentru a-i oferi lui Cătălin Nechifor prilejul de a se lua iarăşi la harţă cu cel care i-a luat locul după alegerile din vară, preşedintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, şi pentru a încerca să demonstreze că acesta are ceva de împărţit cu administraţiile locale conduse de PSD. În urmă cu cîteva zile, cînd ne-am interesat, Primăria Rădăuţi nu trimisese nici o adresă pe adresa CJ, pentru a argumenta la modul serios solicitarea privind acordarea unui ajutor financiar pentru a se putea asigura încălzirea în tot sezonul rece. Deci, domnul Nechifor (angajatul societăţii Servicii Comunale, firma care se ocupă de reţelele publice de termoficare la Rădăuţi) a avut nevoie de hîrtia de la municipalitatea rădăuţeană doar pentru a avea muniţie electorală cu care să lupte împotriva domnului Fluture, şi nicidecum pentru a rezolva problema încălzirii.

 TermofiCare pe care