Frumoasă cerere de adeziune

La şedinţa festivă a Consiliului Local în timpul căreia primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, a oferit diplome şi medalii pentru 265 de personalităţi, a luat cuvîntul şi istoricul Florin Pintescu de la Universitatea „Ştefan cel Mare”: „Se pare că destinul Sucevei este ca din 50 în 50 de ani să aibă parte de modernizare și de primari vrednici. Primul a fost Franz Cavaler de Loges – în 1912 se dădea în funcție uzina electrică a orașului, cea de apă și se făcea o instalație modernă de aducțiune a apei și rețea de canalizare. Peste 50 de ani aveam industrializarea socialistă, cu crearea celor două platforme industriale din lunca Sucevei și din Șcheia, iar acum, peste alți 50 de ani, în deceniul al II-lea al secolului 21, avem modernizarea și deschiderea spre Europa și universalitate, înfăptuite de primarul Ion Lungu”.

Frumoasă cerere de adeziune la PNL. Din 2020 poate vom avea şi un istoric în Consiliul Local şi, de ce nu?, poate chiar un viceprimar.

Franz Cavaler de Lojă