S-a născut pe 5 septembrie 1968 în municipiul Rădăuți. Mama, Ana, născută Ionesi, a fost casnică, iar tatăl, Eugen, era muncitor la IRA (Întreprinderea de Reparații Auto) din Putna. A absolvit în 1986 Liceul Industrial nr. 9 din Baia Mare, în prezent Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profilul Filologie-Istorie. Florin Pintescu spune că, în toamna lui 1987, după 9 luni de armată făcută la infanterie, la Bacău, a început „Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității « Al. I. Cuza” din Iași, specializarea Istorie și Filosofie, ciclul de studii patru ani, pe care trebuia să o absolv în 1991. Au intervenit însă evenimentele din decembrie 1989, care au făcut posibilă crearea a două entități distincte: Facultatea de Istorie și Facultatea de Filosofie. Drept urmare, am absolvit Facultatea de Istorie, specializarea Istorie, ciclul de studii cinci ani, în 1992”. În prezent, Florin Pintescu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Istorie şi Relaţii Internaţionale a Facultăţii de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”. Recent, istoricul Pintescu a publicat „Politicile SUA, Germaniei şi Rusiei în spaţiul românesc (1990 – 2018). Consideraţii geoeconomice, geoculturale şi geostrategice”.
Jupânu’: Cînd spun „copilărie” la ce vă duce gîndul?
Florin Pintescu: Gîndul mi se duce automat spre bunicii, părinții și fratele meu din satul Gura Putnei al județului nostru, unde mi-am petrecut primii 13 ani din viață. Pentru mine, satul acesta, cu cele două rîuri Putna și Suceava, cu pîraiele, izvoarele, plaiurile, codrii și, mai cu seamnă, oamenii săi, constituie, în mod alegoric, firește, axis mundi (axa lumii). Satul acesta îmi amintește, printre multe altele, de partidele de pescuit, de culesul fragilor, zmeurii sau ciupercilor, de mersul cu vitele la pășunat (o „ocupație” a copiilor de la țară de pe vremurile acelea), de practicile școlare în care culegeam mușchi de pădure, măceșe sau ciuperci, de partidele interminabile de fotbal și săniuș și, bineînțeles, de obiceiurile de iarnă. O mențiune specială merită teatrul popular de anul nou („malăncile”), eu și prietenii mei „performînd” mai cu seamă în „Gruia lui Novac” și „Codreanu”. Pe scurt, cred că am avut norocul să-mi formez o mare parte a concepțiilor despre lume și viață (pe care, ușor modificate, le păstrez pînă în prezent), într-un loc cu adevărat dăruit de Dumnezeu.
Care perioadă a vieţii dumneavoastră vă trezeşte cele mai plăcute amintiri: copilăria, adolescenţa sau tinereţea?
Fiecare vîrstă vine cu amintirile sale plăcute. Personal, copilăria îmi trezește amintirile cele mai frumoase deoarece – conștientizez acum – trăiam într-un univers atemporal, cu un peisaj mirific, cu bunici, părinți, un frate, rude și prieteni minunați, fără nici un fel de griji materiale și spirituale.
Cînd a încolţit ideea de a deveni istoric şi care a fost primul vis în ceea ce priveşte viitorul dumneavoastră?
În clasele a V-a și a VI-a (1979 și 1980), atunci cînd citeam și reciteam romanele generalului Radu Theodoru „Brazdă și Paloș” și „Vulturul”, consacrate lui Mihai Viteazul. Visam atunci să pot scrie și eu cîte ceva despre voievodul unificator, cîndva, la revista „Magazin Istoric”. Visul mi s-a îndeplinit mult mai târziu cînd, în perioada 1992-1996, am publicat diverse articole științifice despre Mihai Viteazul, iar în 2004 un capitol de carte care trata politica acestuia față de românii din Transilvania.
Cine v-a încurajat să urmaţi o carieră în domeniul istoriei?
Doamna profesoară Domnica Robu (căsătorită Șpac) de la Școala Generală din Gura-Putnei și domnul profesor Iuga Silviu, de la Liceul Industrial nr. 9 din Baia Mare. În clasa a V-a, doamna Șpac mi-a oferit, în mod surprinzător pentru acele timpuri, la sfîrșit de an școlar, un premiu special pentru Istorie. Acest lucru a contat mult pentru devenirea mea spirituală.
Dacă astăzi aţi avea 18 ani încotro credeţi că aţi apuca-o? Tot către o carieră de istoric sau v-aţi orienta în altă direcţie?
Pentru a-mi valorifica pasiunea naturală, tot către cariera de istoric m-aș orienta, însă aș avea grijă ca încă din adolescență să mă axez pe cunoașterea cît mai aprofundată a limbilor străine și a pachetului Office, cel puțin, pe inițierea și valorificarea a cît mai multor contacte din afara țării, pe participarea în cît mai multe proiecte internaționale. Se pot și acuma cîștiga în mod onest suficient de mulți bani din istorie, însă – ca în orice alt domeniu lucrativ – eforturile necesare sînt sensibil mai mari ca în urmă cu 2-3 decenii.
Care parte a istoriei vă place cel mai mult?
Istoria Evului Mediu, în special cea privitoare la aspectele militare.
De curînd aţi publicat la Editura „Cetatea de Scaun” cartea Politicile SUA, Germaniei şi Rusiei în spaţiul românesc (1990 – 2018). Consideraţii geoeconomice, geoculturale şi geostrategice. În esenţă, care este concluzia lucrării dumneavoastră?
Concluziile de bază ale cărții ar fi următoarele: În plan geoeconomic şi geostrategic, România a devenit în mod clar mai puţin puternică decît era în 1989. În plan geocultural, este greu de dat un verdict pozitiv sau negativ în comparaţie cu anul de referinţă 1989, deși deschiderea externă a favorizat mult talentele din România, indiferent de ramura lor de activitate. Cu toate acestea, din cauza corupţiei generalizate şi a scăderii ataşamentului populaţiei faţă de valorile morale şi naţionale, se înregistrează o tendinţă negativă şi în această direcţie.
Ieşirea din situaţie (dacă cel puţin elitele României o vor dori; ideal ar fi însă să dorească şi poporul!) se poate face numai pe baza a două tipuri de politici de succes ale României din perioada contemporană a istoriei sale: „prin noi înşine”; „centralizarea mijloacelor şi deciziilor” în economie şi societate. Aceste politici – fapt esenţial – trebuie să fie aplicate fără a recurge la modelul unui stat totalitar, de stînga sau de dreapta, deoarece aceste tipuri de state sfîrşesc, fără excepţie, într-o fundătură a Istoriei.
În prezent asistăm la o repetare, peste timp, a situaţiei din secolul XVIII – 1878, cînd Moldova, Ţara Românească, Transilvania și Dobrogea se aflau situate la intersecţia frontierelor apoi a sferelor de influenţă a trei mari puteri: Imperiul Otoman în declin şi Imperiile Rus şi Austriac aflate în plină ascensiune (mai cu seamă primul dintre ele). Cu corectivele de rigoare date de schimbarea actorilor şi regulilor internaţionale, a armamentelor şi tehnologiei etc., în prezent, România se află situată la intersecţia sferelor de interese a trei mari puteri: Federaţia Rusă, succesoarea Imperiului Rus din secolele XVIII-XIX şi a Uniunii Sovietice din Secolul XX; Germania (prin intermediul paravanului numit Uniunea Europeană); Statele Unite ale Americii. Uniunea Europeană poate fi considerată că moşteneşte în centrul şi estul Europei tradiţiile imperiale atît ale Imperiului Austriac (din 1867 Austro-Ungar), cît şi ale Imperiului German (Al doilea Reich, creat în 1871).
Credeţi că şcoala românească acordă suficientă atenţie istoriei?
Categoric nu, în comparație cu situația din statele vecine nouă, și chiar cu cea din vestul Europei! Nicolae Bălcescu arăta în secolul XIX: „Istoria este cea dintîi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul. O naţie fără istorie este un popol încă barbar şi vai de acel popol care şi-a perdut religia suvenirilor. Într-o asemenea stare ne aflăm noi românii din cîte trele provinţii ale Daciei”. În perioada comunistă, predarea istoriei a fost deformată de exagerările patriotice, care au făcut mai mult rău decît bine. În prezent, s-a trecut la extrema cealaltă: actualele manuale de istorie nu încurajează deloc patriotismul normal, civic, neșovin. Cît despre „religia suvenirilor” (amintirilor, la Bălcescu): manualele de istorie actuale nu încurajează deloc amintirea momentelor – cîte au fost – de bărbăție, onoare, demnitate și curaj ale înaintașilor. Or, fără păstrarea amintirii acestora, un popor se transformă treptat, însă inexorabil, într-o populație care „a venit ca apa și a plecat ca vîntul” (Omar Khayam). Recade în barbarie, fără un țel spiritual major, indiferent de prezența sau absența tehnologiei.
Dacă aţi fi ministru al Educaţiei cum aţi gîndi prezenţa obiectului „Istorie” în şcolile generale, licee şi facultăţi?
În mod gradual. În școlile generale și licee aș cere să fie elaborate programe și manuale care să insiste pe date și fapte obiective, „fără ură și părtinire” (Tacitus). Mesajul general transmis ar fi, la nivelul istoriei universale, că nu există popoare bune și popoare rele, ci fiecărui popor trebuie să i se îngăduiască un loc sub soare. Orice popor este creat de Dumnezeu, iar a căuta să-l minimalizezi sau chiar să-l distrugi înseamnă a te împotrivi creației divine. La nivelul istoriei românilor, mesajul general transmis ar fi că sîntem un popor de sinteză, situat „între Orient și Occident”, care trebuie să urmărim realizarea vechiului postulat eminescian: să fim un stat de cultură la gurile Dunării. Și, mai cu seamă, să nu ne fie rușine că sîntem români. La nivelul facultăților, toate aceste lucruri ar urma să fie amplificate și, totodată, ar urma să fie trecute în revistă permanent, în mod obligatoriu, principalele tendințe istoriografice universale.
Care este ultima carte cu subiect istoric pe care aţi citit-o şi ce tratează aceasta?
Viitorul Războiului. O istorie, scrisă de Lawrence Freedman, istoric militar britanic, apărută la Editura Litera Internațional în 2019. Cartea analizează evoluția concepțiilor reprezentative despre război din Europa și SUA, începînd cu ultimul sfert al secolului XIX și pînă în zilele noastre. Principalele concepte analizate de autor în această lucrare pe parcursul a 25 capitole sînt următoarele: bătălia decisivă, bătălia nedecisă, războiul total, războiul de tip nuclear (cu principiile „primei lovituri prin surprindere” și a „distrugerii reciproc asigurate”), războaiele din „statele eșuate” (failed states), terorism, antiterorism, contrainsurgență, război hibrid, război cibernetic, războiul cu ajutorul dronelor și al roboților de luptă. Lucrarea se încadrează în domeniul polemologiei (știința războiului), oferind însă o paradigmă de tip realist de interpretare a relațiilor internaționale
Jupânu’
