Deplasări mai sărace, români mai bogaţi

Consilierul judeţean PSD Dan Ioan Cuşnir l-a întrebat pe preşedintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, cum de anul trecut s-au alocat 98.000 de lei pentru participarea la tîrgul de la Bergamo, la care, pînă la urmă, Suceava nu s-a mai prezentat, iar pentru participarea la patru tîrguri turistice în acest trimestru s-au alocat doar 68.000 de lei. Domnul Flutur a spus că la Bergamo Suceava ar fi fost invitat special şi de aceea ar fi fost nevoie de mai mulţi bani, pe cînd la cele patru tîrguri judeţul nostru este simplu invitat. De fapt, anul trecut, Guvernul Cioloş nu mărise nici o leafă şi nici o pensie, dar anul acesta lucrurile stau cu tot altfel. Şi cum Gheorghe Flutur a constatat că numai pentru Consiliul Judeţean şi pentru instituţiile subordonate acestuia mai trebuie vreo 8 milioane de euro ca să ajungă banii pentru salariile mărite pînă la sfîrşitul anului, s-a gîndit să ajute şi el cum poate Guvernul Dragnea, făcînd economie la deplasările la tîrguri. Asta ca să nu mai spună PSD-ul că Opoziţia se opune bunăstării poporului. 

 BunăStarea naţiunii