Depinde de care parte a fraudării eşti

Deputatul sucevean Daniel Popescu, care este înregimentat la USR, spune că una dintre mizele coaliţiei PSD-ALDE este aceea de a scoate Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din schema gestionării Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, despre care susţine că are un rol foarte important în prevenirea fraudării alegerilor. Cică asta ar fi rău, lasă să se înţeleagă domnul deputat.

Dar oare n-ar fi bine, în condiţiile în care STS-ul este un serviciu special, şi nu unul civil? Şi-apoi, dacă sistemul ăsta are un rol foarte important în prevenirea fraudării alegerilor, normal că poate avea un rol la fel de important şi în fraudarea alegerilor.

Acum depinde de care parte a fraudării eşti.

O mie şi urna de nopţi