Demagog de şcoală nouă

Ovidiu IaneDeputatul PSD de Vicov, Ovidiu Iane, vorbeşte despre demagogie, dar nu se uită în oglindă înainte de o face.  Deputatul PSD de Vicov, Ovidiu Iane, a luat cuvînt în Parlament şi, plin de curaj, a spus: „Activitatea mea de pînă acum demonstrează că ceea ce spun acum nu reprezintă demagogie sau dorinţa cu orice preţ de a mă diferenţia fără să merit acest lucru”. Apoi, deputatul s-a plîns că presa este preocupată de subiecte ieftine în loc să se implice în problemele cu adevărat importante. Domnul Iane susţine că de cînd a devenit pentru prima oară deputat, adică în urmă cu şase luni, a abordat tema privind protejarea şi promovarea persoanelor cu dizabilităţi. Nemulţumit că nu este băgat în seamă, Ovidiu Iane a spus în Camera Deputaţilor: „Ceea este poate mai trist decît situaţia în sine a acestor oameni este gradul de dezinteres faţă de această temă, care arată şi mai mult că legea nu poate surmonta realitatea. Cu regret o spun că nici unul dintre reprezentanţii presei noastre nu este străin de ea”. Apropo, de persoane cu dizabilităţi, domnule deputat, în judeţul Suceava sînt înregistraţi 200 de copii cu autism, însă trebuie să ştiţi că numărul lor este mult mai mare. În municipiul Suceava există un centru aflat în subordinea Direcţiei pentru Protecţia Copilului, care, chipurile, se ocupă de tratarea celor 32 de copii înscrişi. Însă, copiii au parte de numai 6 ore de terapie pe săptămînă, în loc să beneficieze de 40 de ore. Ceea ce fac psihologii de la respectivul centru mai mult încurcă decît ajută. Problema copiilor cu autism ar putea fi rezolvată cît de cît dacă statul ar pregăti şi plăti mai mulţi psihoterapeuţi. Pentru asta trebuie ca un deputat din partidul aflat la putere, cum aţi fi dumneavoastră, domnule Iane, ar iniţia un proiect de lege în acest sens şi i-ar convinge şi pe alţii să-l voteze. Pînă una alta, domnule deputat, nu există nici o diferenţă între dumneavoastră şi ceilalţi demagogi din Parlament.

Take, Iane şi Catîr