Cei trei fraţi din politică

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a spus că liberalii nu vor vota pentru creşterea preţului combustibilului şi i-a criticat pe democrat-liberali fiindcă aceştia s-au dat acum poporul, după ce l-au lăsat fără bani atunci cînd se aflau la guvernare. Domnul Băişanu a mai declarat că, provenind din Frontul Salvării Naţionale şi făcîndu-i rău poporului fiecare în felul lui, „cei din PDL sînt fraţi de sînge cu cei din PSD”. Cum decizia supraaccizării combustibilului a fost luată atunci cînd la şefia Ministerului de Finanţe era liberalul Daniel Chiţoiu, se poate spune că cei de la PNL sînt şi ei fraţi cu cei de la PDL şi de la PSD, dar fraţi de supt sîngele poporului.

Frontul Sîngerării Naţionale