Deputata PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a făcut o descoperire politică epocală pe care a ţinut să ne-o împărtăşească şi nouă, tuturor muritorilor de rînd: „România a fost dezbinată în ultima vreme cu mesaje false și atacuri politice doar pentru beneficii electorale și pentru ca Opoziția să cîștige capital electoral”. Asta în loc ca Opoziţia să nu declanşeze atacuri politice, pentru a nu avea beneficii electorale şi pentru a nu cîştiga capital electoral.
După cum puteţi observa, pentru deputata PSD beneficiile electorale sînt una, iar cîştigul de capital electoral e cu totul altceva.
Cum nu dorim să rămînem datori, vrem ca şi noi să-i aducem la cunoştinţă doamnei Cobuz, nu una, ci trei descoperiri epocale: s-a inventat mersul pe jos, s-a descoperit focul şi s-a inventat ceaşca de cafea cu mîner pe partea stîngă, pentru cei care reprezintă stînga politică.
Mersul trenurilor pe jos





