Candidatul PMP la funcţia de primar al comunei Mănăstirea Humorului este inginerul silvic Radu Hojbotă, şeful Ocolului Silvic Iacobeni. În cadrul conferinţei de presă în care acesta a fost prezentat, jurnaliştii i-au amintit că primarul în exerciţiu, liberalul Constantin Moldovan, scrie catrene şi ca să-l poată învinge poate ar trebui să se apuce şi dumnealui de aşa ceva, lucru cu care a fost de acord.
În caz că n-are talent, atunci domnul Hojbotă să promită că va scrie nişte bonuri prin care sătenii să beneficieze de cotă de lemne de foc şi, zic eu, va ieşi mai bine.
Lemnul de foc încrucişat





