După numirea lui Eugen Girigan în funcţia de consilier onorific pe probleme de drumuri, prefecta PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a făcut-o pe Adriana Iordache consilier economic pe probleme de mediu. Însă, consilier sub acoperire. Interesantă şedinţa Colegiului Prefectural Suceava de joi, 21 septembrie. Interesantă, pentru că nu a fost vorba doar despre lălăială, ci şi despre spunerea unor lucruri pe nume. De exemplu, reautorizării depozitelor temporare de gunoi i s-a spus ilegalitate. A făcut-o prefecta PSD, Mirela Adomnicăi, care nu a mai suportat să fie plimbată cu preşul de APM prin judeţul în care gunoiul se ascunde sub preş. Sub preş, vorba vine, acesta aruncîndu-se în albiile rîurilor, la poale de deal sau de munte ori în depozite temporare de gunoi care au devenit permanente. Acest lucru se întîmplă din cauză că administraţia judeţeană Flutur-Nechifor-Flutur nu a fost în stare să dea în folosinţă măcar una din cele două gropi ecologice de gunoi, de la Moara şi Pojorîta, şi fiindcă administraţiile locale tratează problema deşeurilor în bătaie de joc, dat fiind faptul că Garda de Mediu este cam bleagă şi nu are suficienţi inspectori, iar Agenţia pentru Protecţia Mediului doarme în papuci. Doamna Adomnicăi a spus cu subiect şi cu predicat că nu există bază legală pentru reautorizarea depozitelor temporare de deşeuri. Prefecta PSD a afirmat în şedinţa Colegiului Prefectural că depozitele au fost autorizate de Agenţia pentru Protecția Mediului timp de trei ani consecutiv şi că legea nu permite reautorizarea pentru al patrulea an. Actualele autorizaţii expiră în octombrie. Vasile Oşean, şeful APM uns director cu mulţi ani în urmă de fostul PNL şi uitat acolo, a zis că are el un document emis de Ministerul Mediului care permite autorizarea. Documentul nu-l avea la dumnealui, pentru că i-a fost greu să-l care. Şi a mai zis ceva domnul Oşean. Ceva de rîs. A zis că va prelungi autorizaţiile pentru că nu vrea să umple judeţul de gunoaie. De parcă în prezent judeţul nu ar fi inundat de gunoaie.
Prefecta PSD i-a cerut şefului PNL al APM detalii referitoare la viitorul gunoaielor depozitate în prezent pe platformele provizorii. Vasile Oşean a afirmat că cea mai bună variantă ar fi astuparea gropilor de gunoi, pentru că transferul deşeurilor la Moara, după ce groapa de-acolo va deveni funcţională, va însemna bani mulţi şi poluare. Başca faptul că jumătate din groapă ar fi ocupată, ceea ce înseamnă că nu peste mult timp aceasta se va umple şi va trebui închisă. După care ar urma alţi bani, altă distracţie şi alţi mulţi ani pînă s-ar da în funcţiune o groapă ecologică de deşeuri. În fine, doamna Adomnicăi a vrut să afle de ce în autorizaţia eliberată de APM pentru depozitele temporare nu a fost prevăzută şi obligativitatea sortării deşeurilor de către operatori, iar domnul Oşean a explicat că sortarea este aproape imposibilă. De ce naiba, numai Vasile Oşean ştie. Atitudinea Mirelei Adomnicăi a fost una cît se poate de corectă şi binevenită în calitatea sa de prefect într-un judeţ cu pretenţii de atracţie turistică, dar în care problema deşeurilor este tratată în bătaie de joc. Dar de unde oare să ştie atîtea lucruri Mirela Adomnicăi? Ei, în momentul în care am văzut-o la şedinţa Colegiului Prefectural şi pe şefa Gărzii de Mediu, Adriana Iordache, ne-am adus aminte că aceasta este pesedistă, la fel ca Mirela Adomnicăi. Şi imediat ne-au apărut în faţă cele două colege de partid stînd de vorbă la o cafea şi un şerbet despre una, despre alta, despre gropile ecologice de gunoi şi despre APM. Atenţie, în şedinţa de joia trecută, prefecta a avut ce-a avut doar cu şeful APM, nu şi cu şefa Gărzii de Mediu. După consilier onorific pe probleme de drumuri, în persoana lui Eugen Girigan, iată că Mirela Adomnicăi şi-a luat şi consilier onorific pe probleme de mediu, în persoana Adrianei Iordache. Însă, un consilier onorific sub acoperire pe care, iată, noi l-am descoperit.
Şefa Gărzii de Mediu, Adriana Iordache, făcîndu-i o propunere de nerefuzat şefei DSP, Cătălina Zorescu: „Cu tensiunea stai bine, deci poţi să bei cafea. Cu glicemia stai bine, deci poţi să mănînci şerbet. Nu vrei să fii şi tu consilierul onorific al doamnei prefect?”.






