Alt şef, altă dezbatere, altă încîntare

Deputata PNL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, este foarte încîntată de proiectul naţional propus de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi intitulat „România educată”. Doamna Ardeleanu a spus că anul acesta şi anul viitor va avea loc prima parte a proiectului, care va însemna dezbaterea acestuia. Deputata PNL a subliniat că este pentru prima dată cînd se va organiza o adevărată dezbatere publică. Aşadar e adevărat, doamnă Ardeleanu. Deci, e adevărat că dezbaterile pe Legea educaţiei promovate de Traian Băsescu pe vremea ministeriatului lui Daniel Funeriu au fost făcute doar de ochii lumii şi că nu s-a ţinut cont de concluziile acestora. Deci, e adevărat că domnul Funeriu a minţit atunci cînd a declarat că a fost vorba despre „una dintre cele mai dezbătute legi”. Deci, e adevărat că dumneavoastră v-aţi declarat încîntată de Legea Băsescu-Funeriu doar pentru că eraţi deputat din partea PDL şi nu aţi vrut să vă necăjiţi şefii de partid şi de stat. 

Daniel Fuhreriu