„Am fost portarul primei naționale de fotbal a României care a cîștigat un meci cu Ungaria. Am fost portarul naționalei ziariștilor. S-a întîmplat în anii `90, și pînă atunci România nu bătuse Ungaria la fotbal la nivel de națională. Am jucat prima dată la Oradea și au cîștigat ei cu scorul de 1-0. Apoi, am jucat la Budapesta și am cîștigat noi cu 1-0. Nu erau meciuri pentru calificarea undeva, ci meciuri de prietenie. Eu nu am jucat în turul de la Oradea. Am jucat doar la Budapesta și după cum o arată scorul nu am luat gol. Cînd eram în naționala ziariștilor lucram la <Evenimentul Zilei> și îi aveam coechipieri pe colegii Ioan Viorel, care comentează acum la <Eurosport>, Daniel Stanciu, fost președinte de club de fotbal, și Horia Ivanovici, care are <Fanatik>-ul. Se mai afla în lot Leonard Cănănău, fost ziarist la <Monitorul de Iași>. Cănănău a jucat în Divizia A la Poli Iași în vremurile de glorie ale grupării. Mai era Marcel Flueraru, tot din Iași, un mare colecționar de muzică. Era prieten cu Florian Pittiș, cu Sorin Dorneanu… De la <Evenimentul Zilei>, la națională era și Răzvan Ionescu, un tip extrem de echilibrat și de foarte bun simț. Mai erau în naționala noastră jucători din zona Ardealului, care făcuseră fotbal de performanță. Era un tip pe nume Mureșan, care jucase la FC Bihor. Un alt tip, căruia nu-i mai țin minte numele, jucase la ASA Tîrgu Mureș, în Divizia A. Atunci avea naționala ziariștilor din România o echipă foarte puternică, dar făcută și cu fotbaliști din provincie. Cei de la Canal 31, pentru că încă nu apăruse ProTv, au fost și au filmat partidele și la Oradea, și la Budapesta. La acea vreme era redactor Costi Mocanu, devenit un cunoscut comentator. Asta era în `93-`94. După `95, naționala ziariștilor a intrat într-un sistem de ăsta cu olimpiade, campionate mondiale, și nu a mai fost nimeni din provincie. Costi Mocanu a ajuns portarul naționalei. Au făcut echipa între ei la București și România a cîștigat un campionat mondial, parcă. Cît eram în echipă am întîlnit o dată și naționala artiștilor, pe Stadionul <23 August>, cu Temișan, cu Țociu… Am jucat în deschidere la finala Cupei României și înainte de a începe meciul, pe tunelul stadionului, Țociu se uita la mine și-mi spunea că ne dau șapte goluri. La pauză era 5 sau 6 la 0 pentru noi și ne rugau să fim mai blînzi. S-a terminat 7 ori 8 la 1, pentru că la pauză s-a schimbat echipa. Artiștii deja aveau o tradiție în fotbal la nivel de națională, iar noi, ziariștii, de-abia începusem. Eram necunoscuți pentru ei. Au fost vremuri frumoase și sînt cîțiva băieți cu care am rămas în relații foarte bune. Cu Ioan Viorel, cu Răzvan Ionescu. Sînt niște oameni deosebiți”. Tiberiu Avram, redactorul șef al ”Monitorului de Suceava”.