Arbitrul asistent Sebastian Gheorghe și-a încheiat recent cariera internațională, după 16 ani. Tușierul sucevean a spus la Radio Top că a arbitrat 201 meciuri internaționale, dintre care 37 au fost în Liga Campionilor Europeni, de la grupe în sus, și că își dorește ”să arbitreze un meci la 50 de ani”. Sebi Gheorghe a acordat un amplu interviu Radio Top, din care am oferit cîteva fragmente în numărul trecut al acestei gazete. Iată acum alte pasaje din dialogul radiofonic:
Cel mai sudic oraș din lume unde se joacă fotbal
”Cea mai lungă deplasare am avut-o în Noua Zeelandă. Am fost la Campionatul Mondial Under-18. Am stat o lună acolo. E superb. Dacă tu ai văzut Stăpînul Inelelor, exact de acolo e. Am stat în Auckland și am arbitrat în Christchurch și în Dunedin. Dunedin este cel mai sudic oraș din lume în care se joacă fotbal din lume. E o țară foarte lungă. Reprezentarea pe hartă e greșită. Ea e mult mai mare în realitate. Și distanța față de Australia, că noi zicem că e una lîngă alta. Zbori cu avionul vreo patru ore între ele. De la Auckland la Dunedin am mers cred că trei ore cu avionul. Dar oricum acolo e o experiență deosebită. Totul se întîmplă altfel decît în Europa.
Avionul, un fel de autobuz
În avionul în care am mers în țară am intrat ca în autobuz, ca în cursa de Tîrgu Neamț. Nu ne-a cerut nimeni nici un buletin. Se circulă foarte mult cu avionul. Noi am vrut să mergem să luăm bilete. Și doamna de acolo, era o doamnă în vîrstă, și a spus: <Nu, puneți bagajele pe banda aia și urcați în avion>. <Doamnă, dar noi…>. <Urcați în avion>. Și am întrebat, atunci cînd am intrat în vorbă,: <aici nu sînt atentate>. <Nu, Doamne, aici nu se întîmplă nimic, nu vă fie frică>. Nu te verifică de cuțit, de pistol. În Noua Zeelandă este spectaculos. Și oamenii sînt de o bunătate cum nu ne putem noi imagina. Adică bunătatea pe care o avem noi ca români, acolo e mult, mult mai sus.
Terenuri de sport cît vezi cu ochii
(Din punct de vedere fotbalistic, cum stau?) Subțire, la ei sportul de bază e rugby. E un cult pentru rugby. Rugby, și ei mai au al doilea sport, e un fel de baschet la un coș fără panou. Oricum, au o cultură a sporturilor pe care noi nu o avem. La ora 5 și jumătate toată lumea este pe terenuri sau în parc. La ei sînt terenuri de fotbal și de rugby cît vezi cu ochii în mijlocul orașului, la liber totul. Cu vestiare, cu apă caldă, totul păzit. Totul gratis. Deci sînt terenuri peste tot și toate-s deschise pentru public. Gazonul este ca în Anglia.
Maracana, numărul 1
(Un stadion care chiar te-a impresionat?) Maracana. Am arbitrat semifinala de Jocuri Olimpice Brazilia – Honduras. Acum are vreo 87.000 de locuri. În gradene au pus scaune și automat scade capacitatea. Muzeul nu l-am văzut, pentru că nici nu cred că exista atunci, fiindcă era proaspăt refăcut stadionul. Totul mirosea a vopsea și a nou. În clipa în care intri pe culoarele alea și vezi fotografii cu Pele, cu…, e ceva spectaculos. La fel cum un sentiment special îl ai dacă ajungi la Glasgow, la Celtic.
Și intri pe tunelul ăla și pe perete fiecare cărămidă are numele unui suporter, de obicei care a decedat. Și după aceea cînd intri pe tunelul spre teren este cîte o cărămidă cu un fost jucător al echipei. Și mergi efectiv prin istoria clubului. Și cînd încep oamenii ăia să cînte <You`ll Never Walk Alone> îți intră în oase.
Stadioane ”ratate”
Am două stadioane pe care nu le-am <lovit>, pentru că nu am arbitrat echipele alea acasă: Santiago (Bernabeu – n.r.) și la Liverpool. Am arbitrat de mai multe ori echipele în deplasare, dar nu acasă. (Ai arbitrat la Borussia Dortmund?) Da, am arbitrat de vreo trei ori. (Și cum e <Zidul galben>?) Este și chiar îl simți.
Periculosul Suarez
(Care jucător te-a <omorît> cel mai mult?) Suarez. Suarez de la Barcelona. Nu numai sprintul era problema la el, era vorba că avea niște trasee pe care nu puteai să le intuiești. Că de obicei știi, îl ai pe Messi, știi cam pe unde merge, îl ai pe Ibrahimović, știi că… Îi analizam. Ei, Suarez nu făcea de două ori același lucru. Imprevizibil. Foarte mare. Eu l-am prins înainte de a începe să pună kilograme pe el. Și împreună cu Messi făcea cam ce fac acum în America. Se bucurau de fotbal. (Cristiano Ronaldo?) Să nu vorbim de viteză la el. E ceva uluitor. Pe Ronaldo l-am arbitrat și la Juventus, și la echipa națională. Și la Real.
La meci. Și încă fără hijab
(Sebastian Gheorghe a arbitrat și în Arabia Saudită) Sînt meciuri la care vezi familii întregi și oameni cu două ore înainte. Este o frenezie în tribună… Cel puțin la echipele mari de la ei, Al Hilal, Al Ahli. Oamenii sînt nebuni. Deci mergi spre stadion și trei kilometri înainte de stadion sînt numai fulare. Ei au fost o țară destul de închisă. Acum s-a deschis foarte mult Arabia și se bucură oamenii. Acum zece ani, cînd am fost prima dată, nu vedeai picior de femeie nicăieri. Acum e plin. Femei, copii, fără hijab pe cap. Poartă de la gît în jos, dar se vede că deja e o relaxare care nu exista.
Stadioane și stadioane
(Atmosfera de pe stadioane.) Giuleștiul este frumos. E aproape plin tot timpul și cîntă non-stop. Sînt multe stadioane afară cu o atmosferă frumoasă, dar încerc să fac un clasament acum… De exemplu, la Barcelona nu simți presiune din tribună. La Milan, deși stadionul e plin, nu simți presiune din tribună. Deloc. Oamenii vin ca la spectacol. Cîntă, se bucură, aplaudă, hai-hai-hai!
În Turcia e nebunia pămîntului. Am fost la un meci al echipei naționale de tineret Under-21. A jucat Turcia cu Armenia. Era primul lor meci după nu știu cîți ani de conflict și depindea calificarea echipei de tineret a Turciei de meciul ăla. Și a dat Turcia gol în minutul 2 sau 3 de prelungire. S-au rupt norii acolo. Știu că s-a jucat meciul la Eskişehir. E un oraș de aproape 3 milioane de locuitori de care nici nu auzisem. Foarte frumos. Acolo, de cînd ești în vestiar e zgomotul deranjant, atît e de puternic”.
