Substanțele periculoase le-ai ”omorît”, dar cu laptele ce-ai făcut?

În 1988, cînd lucram la Întreprinderea Chimică din Fălticeni, a avut loc o explozie. În urma exploziei s-au avariat patru rezervoare de stocaj. A fost greșeală umană, pentru că s-a descărcat o substanță peste alta. Deși stagiar la vremea respectivă, aveam responsabilități directe în ceea ce s-a întîmplat. Norocul meu a fost că atunci m-am căsătorit și eram la mare. La Radio Vacanța am auzit de explozia de la Fălticeni. Nu mi-a prea priit acolo și cînd am ajuns acasă m-au luat la întrebări. Prima dată nu Procuratura, ci Securitatea. Am dat cu subsemnatul, dar nu am avut pentru ce, fiindcă nu eram participant acolo. Alte chestiuni m-au întrebat. În sfîrșit, comenduirea de partid și de stat, prima dată întreba cîți au fost arestați. Crapă industria socialistă, rezervoarele cu substanțe periculoase au rămas acolo și prezentau un pericol iminent. Industria intrînd în faliment, arondismentul respectiv a fost preluat cu rezervoare cu tot de către Primărie. Mă trezesc ca primar în 2004 cu substanțe toxice, inflamabile. Cel mai periculos era că nu puteai să intervii, să peticești, să sudezi nimic. Ca-n comuna primitivă, singurele reparații pe care le puteam face erau acelea ca în găurile apărute să batem niște cuișoare de lemn cu ciocănelul. Era un risc mare, mai ales că în urma reacțiilor chimice din decursul timpului se putea degaja de-acolo și o substanță care putea crea serioase probleme. Vechea comenduire ajunsese la o variantă de neutralizare și lichidare a substanțelor de-acolo pe o chestie mai futuristă, cu moluște, cu rumeguș. Dura cam cinci-șase ani și implica niște costuri foarte mari. Niște amici de-ai mei, specialiști de la Mediaș, m-au ajutat. Mi-au întocmit un proiecțel și cu eforturi și cu bani de șapte ori mai puțini am reușit să lichidez pînă de Crăciun tot ce era acolo. Nu s-a schimbat cu nimic, nici în bine, nici în rău, situația fălticenenilor, însă era o problemă care apăsa greu și trebuia de făcut ceva. Au venit controale și mi-au imputat 40 de litri de lapte, că am dat mai mult la muncitori ca antidot în timpul lucrărilor. Am plătit laptele din buzunarul propriu”. Inginerul Vasile Tofan, fost primar al Fălticenilor și actual vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.