Sală polivalentă fără volei nu prea merge

Îmi doresc să avem în Suceava o sală polivalentă. Îl felicit pe domnul primar Ion Lungu pentru insistența lui în legătură cu realizarea acestei construcții. Dar, aș dori ca, în paralel, să mergem cu o acțiune foarte importantă, să avem ce face în acea sală polivalentă. Ar trebui să avem program ca să înființăm și să dezvoltăm sporturi de sală. Unul dintre ele la noi este handbalul. Este deja o perspectivă interesantă prin Centrul Olimpic făcut în parteneriat de Primăria Suceava, Ministerul Tineretului și Sportului și Universitatea <Ștefan cel Mare>. Este un nucleu de handbaliști buni ai țării care sînt la noi, la Suceava, dar eu aș pleda și pentru volei, un sport pe care l-am practicat… Voleiul este un sport foarte delicat, e un sport plăcut, e un sport deosebit, care face spiritul de echipă. Suceava are o tradiție importantă în volei. Gabriel Udișteanu, cel mai bun voleibalist din Europa în vremea lui, 1965-1966, a fost sucevean. Există material fiziologic, pentru că Suceava, județul și împrejurimile, are tineri cu înălțime adecvată. Este și tradiția prin antrenorat: doctorul Traian Căldare, profesorul Macedon Gheorghiță, Lulu Pancu… Cu toții au făcut performanțe importante în voleiul sucevean. Cred că unul dintre sporturile care trebuie asociate odată cu realizarea sălii polivalente este voleiul”. Prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc, care este și membru al Consiliul Județean Suceava. La acest moment, Suceava are o echipă de volei masculin în liga a II-a.