Țăranii nu mergeau la luptă. Armata era formată din profesioniști
„Pe timpul lui Ștefan, oamenii se chemau la luptă foarte simplu. Boierii aveau așa numitele steaguri boierești. Aveau o anumită armată pe care trebuiau să o întrețină. Apropo de taxe și impozite, lucrurile stăteau în felul următor. Țăranul nu plătea taxe și impozite. Mai mult decît atît, el era protejat de boier. Este o falsă problemă că țăranul mereu a simțit nevoia să aibă pămîntul lui. Nu, greșit, în Evul Mediu nu a simțit. Avea boierul în schimb. Boierii, pentru acel pămînt mereu primeau danii de la voievozi și aveau niște obligații. Aveau obligația să întrețină un corp de armată. Corpul ăla de armată se antrena, avea armuri, etc. Oamenii ăia nu lucrau nici un pămînt, ci se antrenau, erau militari de carieră. Mai era acea instituție a viteazului. Vitejii erau, de fapt, luptători care nu țineau de steagurile boierești, care, la fel, aveau niște obligații să aibă sabie, arc, un număr de săgeți, cal, etc., și erau recompensați cu pămînt. Noi le spunem răzeși. Nu, răzeșul apare mult mai tîrziu. Nu există răzeși în vremea lui Ștefan cel Mare. De altfel, răzeșul este un boier scăpătat, un mare viteaz. Ei bine, putea fi un mare viteaz, dar în momentul în care avea loc o invazie erau semnale cu focul. Era corpul de armată al boierului și cel al lui Vodă. Mai avea o gardă personală voievodul, mai mare sau mai mică, funcție de cîți bani avea. De regulă, aia era din lefegii, nu din populația autohtonă. În momentul în care avea loc o invazie se aprindeau focurile și era un sistem de semnalizare foarte eficient. Bun, nu mai eficient decît telefonul mobil, dar mai eficient decît mersul din sat în sat și anunțat cu toba. Pur și simplu ei erau obligați să fie atenți la semnalele de foc. Oricum, ele se vedeau, erau pe înălțime. Se aprindea la Suceava un foc, dau un exemplu, și imediat erau niște unii care cu asta se ocupau. Auzeau focurile și fiecare știa unde să vină. Veneau la Roman, de regulă, că acolo se aduna armata Moldovei. Este acea discuție cu oastea cea mare, însă nu mergeau țăranii care munceau pămîntul. Țăranii care munceau pămîntul ce să facă la luptă? Păi ăla avea un topor, să zic. Arunca cu toporul și după aia ce făcea? Stătea și se uita. Concluzia este că luptătorii erau profesioniști. Ca o paranteză și ca fapt divers, cînd am început liceul în 1986, mai exact cînd am terminat clasa a VIII-a, învățasem că Partidul Comunist Român s-a înființat în mai 1821. Cînd am ajuns în clasa a XII-a, deja ideea formării PCR ajunsese la Tudor Vladimirescu. Probabil că dacă nu venea Revoluția, astăzi discutam de altceva.
Carne, vin, bere și miere
Oamenii mîncau multă carne pe timpul lui Ștefan. Creșteau și vite și mîncau foarte mult vînat. În săpăturile arheologice sînt multe oase de vite mari și de vînat. Foarte mult zimbru, ceva bouri, dar zimbri foarte mulți. Bun, și diverse alte animale, căpriori și așa mai departe. De asemenea, mîncau lapte și derivate din lapte, adică lapte și brînză. Mai mîncau miere de albine. Cam asta era mîncarea de bază. Cartofi, roșii, nu erau pe-atunci. În schimb, erau poame. De băut, pe vremea lui Ștefan, oamenii beau în special vin și bere. Și dacii beau bere. Berea se face din preistorie.
Înjurăturile, mai ”tari” atunci decît acum
Apoi, mai mult ca sigur erau înjurături pe vremea lui Ștefan, pentru că la Institutul de Etnografie se păstrează niște arhive impresionante. Este lucrarea <Sexualitate și societate> a lui Andrei Oișteanu. Merită de citit acel volum în care apare problema limbajului. Era un limbaj extrem de pornografic. El extrage toate exemplele pe care le dă în carte din arhivele Institutului de Etnografie. De altfel, noi, astăzi, sîntem foarte pudici. În Transilvania, la nivelul populației rurale, au un limbaj de ți se face părul măciucă în cap. Și ei vorbesc cu nonșalanță și vorbesc atît de normal pentru că ajungem la întrebarea ancestrală: Care-i rolul nostru? Rolul nostru e acela de a perpetua specia. Restul sînt povești.
Bărbatul, mai bărbat dacă avea mulți copii
Or, un bărbat în Evul Mediu era bărbat dacă avea mulți copii, nu dacă a cîștigat o gală kickboxing, dacă are Mercedes… Nu conta cu cine face copiii. Bine, erau niște legi morale, fără doar și poate. Există multe discuții, apropo și de voievozii noștri că aveau amante. Păi aveau, pentru că le permitea inclusiv biserica. Ei aveau obligația de a asigura moștenitor la tron. Un voievod avea dreptul la trei soții și cîți moștenitori voia el. Alexandru cel Bun a vrut să se căsătorească a patra oră. Biserica nu i-a mai permis. Dar, despre asta, copii a făcut. Primul testament de care avem știință este din vremea lui Alexandru Lăpușneanu. Lăpușneanu, în lista de moștenitori, își trece primul fiu legitim, al doilea nu era legitim, al treilea nu era legitim, al patrulea nu era legitim și tot așa mai departe. Un domn își legitima fiii cu diverse gesturi, nu neapărat testamente. Îl înnobila, îi dădea o mică moșie, îi dădea o cutie cu nu știu ce, îi dădea o carte și dintr-odată îl recunoștea, pentru că el făcea danii fiului său. Tipul de economie obliga cumva la familii numeroase. Chiar în secolul XIX, vorbim de toată literatura și filmografia ulterioară, vorbim de familii foarte numeroase. Făceau copii și se duceau cu ei la cîmp, se duceau cu ei efectiv la treabă. Unul se ducea și avea grijă de grajd, unul avea grijă de nu mai știu, altul țesea… Cu cît aveai mai mulți copii, cu atît erai mai vrednic și puteai lucra mai mult la pămînt. În esență, lucrurile stau așa: boierul, primăvara îi aduna pe țărani și îi întreba cît pămînt vor să lucreze. Păi, cît voia el, 10 – 20 de hectare. Sigur, parte era a lui Ionel, parte era a boierului, și împărțeau producția. Însă, dacă Ionel avea mai mulți copii, avea cu cine lucra mai mult. Și-atunci partea lui era mai mare”. Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
