Înființarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului în noul Guvern care este condus de premierul liberal Nicolae Ciucă și eforturile susținute ale ministrului Daniel Cadariu de sprijinire a antreprenorilor români au deja un impact important în dezvoltarea sectorului privat din țară. De subliniat este că acest minister vine cu o susținere puternică pentru turism și reia din luna februarie participarea la tîrgurile internaționale de profil pentru atragerea cît mai multor turiști din străinătate în România. Ministrul Daniel Cadariu continuă să acționeze în sprijinul antreprenorilor și, după o primă întîlnire la Vatra Dornei, organizează dezbateri în toată țara în vederea realizării Organizațiilor de Management al Destinației ce vor deveni importante organisme pentru promovarea și dezvoltarea turismului și afacerilor.
Am făcut o scurtă selecție a laudelor aduse de deputatul PNL de Dorna, Angelica Fădor, lui Daniel Cadariu.
Păcat, mare păcat că doamna Fădor nu este sculptor de meserie. Vă dați seama ce statuie reușită ar fi avut ministrul și senatorul PNL de Humor, Daniel Cadariu?
FăDor de Ceaușescu



