Scriitorul și jurnalistul Neculai Roșca, care deține site-ul Suceava SmartPress, și-a petrecut Sărbătorile de Iarnă urmărind, în mare parte, Netflix. Neculai Roșca a fost provocat la Radio Top să vorbească despre vremurile în care nu existau platformele de streaming, iar Netflixul însemna întîlniri la cîte un prieten pentru a urmări filmele imprimate pe casete video.
”Centrele de închiriere au apărut mai tîrziu, după ’90. Înainte de ’90 era piața neagră… Dar a fost o perioadă în anii ’80, prin anii ’85-’84, cred că a fost o scăpare a regimului de atunci, încît, cel puțin la Rădăuți, știu pe cineva, Paul, avea video, avea videotecă, cum s-ar zice. Oficializată. Dar a funcționat un an sau doi această videotecă, după aia s-a luat decizia închiderii. În ultimii ani ai lui Ceaușescu, ne amintim, nu mai era voie cu discoteci după ora 22.00, nunțile după ora 22.00 erau interzise, în restaurante se dăduseră jos toate perdelele, ca să-i vadă proletarii care circulă pe stradă pe <paraziți>, pe <trîntori> cum beau… (rîde) Dar nu prea aveai ce să bei dimineața… Una peste alta, Netflix-urile noastre cam astea erau și ne adunam mulți într-o casă. Dacă era și un televizor color… Și vizionam, vizionam. Erau filmele acelea cu Bruce Lee sau cu Chuck Norris, cu <Dispărut în misiune>… număram noi cîte gloanțe avea în el trecînd un pod… 50, 70, eu numărasem 70 de gloanțe. (rîde) Începea vizionarea pe la 20.00, se termina spre dimineață și cu ochii boldiți mergeai la muncă. Nu mai țineai minte nici un film că erau unul peste altul, unul peste altul, <hai, hai, hai> și la urmă, sigur că era caseta cu <di celea>. La caseta cu <di celea>, fetele… (rîde) Noi ne uităm la casete cu <di celea>, adică cu prostii, și atunci țineau mîna la ochi, așa își protejau ochii săracele noastre domnișoare. (rîde) Să nu vadă așa ceva…
Bine, erau și videoclipuri muzicale la capăt de casetă. Erau de toate atunci. Și casetele… era destul de complicat, fiindcă trebuiau derulate, mergeau pînă la un capăt, după aceea trebuia să mergi și mai plăteai ceva, tot la studioul de închiriere, ca să-ți deruleze înapoi casetele… Eh, o întreagă filozofie. Și era cam 100 de lei caseta, dacă era televizorul dintr-acela bun, de la ruși… televizoarele de la ruși erau televizoare bune, colorul vorbesc, aveam și noi Elcrom parcă, televizor color, dar imaginea era cum ar veni la fotografii din alea vechi… pe vremuri umblau prin sate <pozari> din casă în casă, <hai să vă facem noi un portret dintr-ăsta pentru familie, să rămînă pentru moștenire>. Și atunci, am și eu acasă cu mama și cu tata. Mama cu coc, cu nu știu ce, și cu o bluză, nu știu ce… gătită, așa… tata la costum, cu floare albă… și colorat cu carioca, cred, ici-colo, a dat o tușă de culoare… (rîde). Era alb-negru, dar ici-colo color, așa, cîte o umbră de culoare dată cumva, ca să dea ideea de color. Așa și Elcrom-ul, avea numai o umbră de culoare. (La serile de vizionare), cu tartine n-am participat niciodată, dar era cu udătură… cu tartine nu cred, dar nici nu aveam noi probleme, nu ne puneam noi problema tartinelor, atunci aveam 20 și ceva de ani, puteai să nu mănînci trei zile dacă aveai ceva udătură, băutură… (rîde)
Acum, alternativ, așa, folosesc două device-uri, sau televizorul, mai ales laptop-ul, că e mai comod, așa, stat în pat. Am un televizor dintr-ăsta și doar în sufragerie merge Netflix-ul, dar mă uit pe telefonul mobil, văd un film, numele lui, îl caut acolo, dom’le, văd despre ce-i vorba, și după aia îl probez. Deci, văd un film care mă atrage, titlul îmi atrage atenția, atunci imediat scot device-ul cel mic din buzunar, da, tastez acolo filmul, văd ce spun ăștia despre crimele de nu știu unde, din Helsinki, pentru că e vorba de filme scandinave, astea le-am urmărit, în principal… Thrillere, mie îmi plac și sînt altceva decît producțiile acestea hollywoodiene care au devenit, din punctul meu de vedere, cam schematice, și le știi, știi mersul, știi finalul, știm totul, totul e previzibil în filmele astea americane. Am văzut și un comentariu pe undeva, <ce, băi, țările astea nordice, scandinave, sînt țările în care rata criminalității este printre cele mai scăzute de pe planeta asta>. Și, totuși, este o aplecare morbidă a autorilor, sînt foarte mulți autori de ficțiuni polițiste, de thrillere scandinave, cu hecatombe de morți și de violatori în serie, ce-i pe acolo… Și-au construit ei o proprie realitate… păi, omul, merge pe ce-i lipsește, cum ar veni. Acum, zicem noi că e așa, dar să ne amintim totuși că în Norvegia cu cîțiva ani în urmă… Breivik a omorît în jur de 77 de oameni. S-a întîmplat acolo, nu s-a întîmplat într-o țară dintr-asta precum Italia, sau alta, în care să zicem că e rata infracționalității mare. S-a produs într-o țară unde lumea se consideră în siguranță”. (Foto: Supanova)
