La Cracovia, pentru piața monument UNESCO, pentru mina Wieliczka și pentru lagărul Auschwitz – Birkenau

Jurnalistul Florin Paiu, de la ”Monitorul de Suceava”, a fost într-o vacanță de o săptămînă în orașul polonez Cracovia.

Pasiunea pentru istorie

Eu, fiind pasionat de istorie, am făcut și Facultatea de Istorie și Geografie, am mai citit despre Auschwitz, de aici am plecat. Îmi doream să ajung acolo, era pe o listă acolo să ajungem și la Auschwitz, și fiindcă s-a introdus zbor București-Cracovia, un zbor care e introdus relativ recent, am căutat bilete și am zis: <hai să mergem să vedem Cracovia>. Bine, ne-am informat înainte, aveam referințe foarte bune, ca să zic așa. Și colegul Sandrinio Neagu, care a fost acum mulți ani acolo, mi-a zis, că am ce să fac o săptămînă din punct de vedere turistic. Și așa și fost, pentru că fiind zboruri puține, era fie varianta să stăm doar trei zile, să zic nici alea complete, sau să stăm, practic, o săptămînă. Și atunci am mers pe varianta asta și a fost o variantă cîștigătoare, a fost alegerea bună.

Din aeroportul ca o autogară, în aeroportul elegant

Wizz Air face aceste zboruri de pe București-Băneasa. Deci am ajuns prima dată pe aeroportul ăsta, aeroportul e foarte mic, aproape ca autogara. Erau două zboruri în toată după-amiaza respectivă. Înțeleg că, încet-încet, Wizz Air o să mai intre cu niște curse pe aeroportul ăsta, pentru că sînt taxele mai mici. (Era plin avionul de Cracovia?) Era. Peste 90% din ce am văzut. Biletele au fost 100 de euro dus-întors, luate cu două luni și ceva înainte. (Cît durează zborul?) O oră și 25 de minute ar fi zborul, chiar am ajuns un pic mai repede. Da, distanța e relativ mică, de aici, din Suceava, mai ales dacă am putea merge prin Ucraina, ar fi 6-7 ore de mers cu mașina. Aeroportul de acolo este destul de mic. Cracovia are cam 700 de mii de locuitori. Aeroportul, ca frecvență, mi s-a părut ca aeroportul de la Cluj la noi, am văzut o medie de trei – patru zboruri pe oră, deci e un aeroport mediu. Am văzut multe curse pe Europa, aeroportul elegant, decent, totul foarte bine pus la punct, au trenuri din jumătate în jumătate de oră care te duc în centrul Cracoviei, care e la 15 kilometri, aproximativ. Îți iei un bilet care e valabil trei ore și nu mai ai stresul că trebuie să prinzi un anumit tren, poate să mai aibă avionul întîrziere. Deci foarte bine pus la punct.

Mina de sare absolut spectaculoasă

Cu trenul am mers destul de mult, pentru că am fost la o mină absolut spectaculoasă, Mina Wieliczka, care este la vreo 15 kilometri de Cracovia. Este monument UNESCO, asta clar ne-a atras atenția. De ce? Pentru că sînt în interior făcute de-a lungul sutelor de ani sculpturi în sare, extraordinare, foarte, foarte interesante. Multe dintre ele realizate chiar de mineri, nu de artiști, să zic, consacrați. Scene biblice, este extraordinar și de aia a fost și declarat monument UNESCO undeva în 1978, după cum am citit.

Mina cu mai mulți ghizi decît mineri

La mină e destul de scump – 430 de lei, trei persoane, intrarea în mină, cu ghid, nu există să intri pe cont propriu. Se face un grup, la grupul de englezi am așteptat, dar foarte puțin, nici n-ai putea să mergi singur, pentru că mina este o imensitate, sînt 200 și ceva de kilometri, deci trebuie să ai chiar o condiție fizică bună ca să mergi, ghidul te aleargă, efectiv. Spunea ghidul la un moment dat că aproape e distanța de la Cracovia la Varșovia, e extraordinar ce este acolo. Vedeam în față un grup, în spate venea un alt grup, deci un pic dacă rămîneai mai în urmă dacă doreai să vezi ceva mai atent venea un alt grup peste tine și deja riscai chiar să te pierzi, pentru că fiind acolo în subteran, întuneric, se vorbea în mai multe limbi, da, e o adevărată industrie acolo. Spunea ghidul că acum mai sînt doar 300 de mineri, exploatarea se face acum într-un mod foarte simplu, din apă, din subteran, din rîurile subterane, asta m-a frapat și nu o să uit: mai sînt 300 de mineri și sînt 400 de ghizi, deci sînt mai mulți ghizi decît mineri, pentru că industria turismului este puternică.

Orașul unde pietonii scapă neclaxonați

Erau și abonamente (pentru mijloacele de transport în comun – n.r.), foarte multe variante, însă, noi avînd cazarea în centru, lîngă piața centrală din Cracovia, nu ne-am făcut abonamente pentru că am circulat mult pe jos și totul este foarte bine pus la punct. Deci, cel puțin în zona centrală, de cîțiva kilometri vorbesc aici, trafic foarte redus auto, puține mașini. Sînt taxe mari. Am bănuit și am citit ulterior că sînt introduse niște taxe destul de mari, dar șoferii sînt extraordinar de civilizați. De exemplu, m-a surprins că la bulevarde destul de largi, de patru benzi, deci să zicem cum e bulevardul principal din Suceava, traversai pe la trecerea de pietoni nesemaforizată, deci nu erau semafoare și inițial am fost surprins: <cum se circulă aici?>, dar cînd ajungeam la 2-3 metri de zona de trecere, șoferii opreau. Venind de aici, de la Suceava, două – trei zile am fost, așa, reticenți cînd ne apropiam de trecere și toți opreau preventiv. Ne-am adaptat și noi și traversam foarte relaxați. Nimeni nu claxonează.

Piața monument UNESCO, magnet pentru turiști

Am stat la un hotel într-o zonă cît mai bună, un hotel de 3 stele cu mic dejun inclus, 110 euro pe noapte, trei persoane. Doi adulți și un copil, dar un copil care deja e destul de mare și are nevoie de un pat separat. Era o cameră triplă, deci prețul bun, decent să zic. Bine, o cazare căutată îndelung, dar s-a găsit o variantă foarte bună, la 5 minute de piața centrală. Este piața veche unde sînt clădiri de 100-150 de ani. Sînt terase multe, este o catedrală, Sfînta Maria, care este extraordinară, impresionează mai ales pe interior. Tocmai pentru că sînt atît de multe clădiri vechi de patrimoniu, toată piața este declarată monumentul UNESCO. Citisem că Polonia a fost în mare parte distrusă în al Doilea Război Mondial. De exemplu, în Varșovia tot ce a fost de patrimoniu vechi a fost cam distrus, Cracovia a scăpat, așa a fost conjunctura. Deși nemții erau acolo, nu a fost distrus centrul și a rămas în acea stare extraordinară. Tot ce au este exploatat turistic. De exemplu, pe scurt, în piața centrală coborai în subteran, au făcut săpături o lungă perioadă, vreo 10 ani, acum, după 2000. Tot ce au găsit de valoare, ruine, schelete umane, le-au păstrat în sit acolo și au făcut un muzeu interactiv unde combină ce poți vedea vechi de sute de ani cu imagini, cu proiecții video, un muzeu extraordinar. Turiștii, în general, vin pentru Auschwitz și de obicei se cazează la Cracovia – între ele sînt vreo 70 de kilometri – și văd și Cracovia o zi-două. Noi la hotel am stat șapte nopți și în fiecare zi, fiind la mic dejun, am putut vedea că fețele se schimbau. Și chiar am și citit, soția lucrînd în turism, e interesată și a vrut să vadă… Am citit niște materiale și cam media de ședere e de trei nopți, deci oamenii vin, se duc la Auschwitz cei mai mulți, la acea mină de care ți-am spus, Mina Wieliczka, și mai văd și orașul cît pot din el, deși, așa, de văzut sînt foarte multe. Au muzeul aviației, sînt multe de văzut. Noi chiar nu am apucat să vedem totul. Cei mai mulți turiști sînt britanici. Acum sînt și mulți ucraineni. Ucraina este și aproape. Francezii, mă iau și după ghizii care erau la Auschwitz și limbile pe care le vorbeau. Erau ghizi pentru francezi, pentru germani. Românii puțini, foarte puțini. Într-o săptămână am auzit pe stradă de două ori românește.

La Auschwitz – Birkenau pe repede-înainte

Auschwitz a fost singurul obiectiv unde am făcut rezervări complete dinainte. Sînt mai multe variante, există chiar și posibilitatea de a intra gratuit. Poți să-ți faci o rezervare și se intră gratuit, însă doar cu două ore înainte de închiderea programului. E gîndit cumva, așa, de la 17.00. Ele sînt două lagăre – este Auschwitz 1 și Birkenau, care sînt la 3 kilometri unul de altul. Bine, sînt autobuze care fac transferul, dar în două ore nu prea reușești să le parcurgi cît de cît. Pentru că mi-am dorit mult să merg acolo și să aflu mai multe ne-am luat un tur complet, care a însemnat că ne-am urcat în autocar din Cracovia, deci un grup organizat. Am mers cu o agenție specializată, care face excursii de o zi la Auschwitz, din Cracovia. Te urci în autocar dintr-un punct central și te duce la ambele lagăre. Acolo ai ghid, alegi limba, noi am mers pe engleză, ghidul te duce peste tot, îți face un tur care înseamnă 8 ore cu tot cu drum. Drumul e aproximativ trei ore dus-întors și ai 5 ore de vizită în ambele locuri. Oricum, totul e pe repede-înainte, totuși, fiind foarte mulți turiști, grupuri, practic din spate vine un alt grup care te împinge în față, în față e un alt grup, deci se merge destul de repede. Poți veni și fără ghid, dar e un pic mai dificil, pentru că ghidul spune foarte multe. Ne-a arătat, de exemplu, cuptorul, unul din locurile de exterminare care s-a păstrat în mare parte, multe chestii care te șochează, sînt acolo adunate valizele celor care ajungeau în lagăr și își treceau numele pe ele, pentru că le spuneau că le vor primi cînd vor ieși. (Nu ți-a venit la un moment dat să pleci?) Acum ce să zic, eu știind ce a fost acolo, cumva am mers pregătit și am văzut lucrurile din punct de vedere istoric în mare parte. Clar e impresionant, am mai fost la muzee dedicate Holocaustului, de exemplu mi-aduc aminte că la Londra era unul extrem de dur. Aici nu e foarte dur, în sensul că nu sînt prezentate imagini, mai sînt păstrate imagini cu execuții, sînt absolut înfiorătoare, mi s-a părut că, totuși, încearcă să nu îngrozească omul. Să nu șocheze. Acolo, la Birkenau, se făceau în ultimii doi ani exterminările cele mai masive, acolo au murit cei mai mulți oameni. Toată excursia asta a fost 600 de lei pentru trei persoane cu tot cu autocar. Ghidul, practic, e cel mai scump”.