Fraților, am convins!

În numărul 1045 al gazetei noastre, care a scos capul în lume pe 19 aprilie 2022, Jupânu` întreba: ”Deci, cine va sta alături de celălalt vicepreședinte PNL al CJ Niculai Barbă?”. Și tot Jupânu` răspundea, cine altcineva: ”O variantă rostită de cineva cu funcție în PNL Suceava, al cărui nume am promis că-l vom ține sub tăcere, este Vasile Tofan. Pe consilierul județean Vasile Tofan îl recomandă faptul că a fost timp de două mandate primar al Fălticenilor, i-a fost loial mereu lui Gheorghe Flutur, este ieșit la pensie, deci are timp, se află într-o bună formă fizică și intelectuală, și, foarte important, este de profesie inginer. Cu toate că este inginer mecanic, Vasile Tofan, la experiența sa profesională și de viață, ar putea coordona șantierele de pe drumurile județului, că doar asta ar fi treaba domniei sale ca vicepreședinte al CJ”. Titlul articolului publicat de noi în urmă cu aproape o lună era: ”Cu aplomb și cu lopata, eu vă dau șantierul gata”. Iată că Jupânu` a avut dreptate să scrie că domnul Tofan ar putea fi noul vice al CJ. CV-ul profesional și politic al acestuia l-au convins pe președintele PNL și al CJ, Gheorghe Flutur, care l-a propus pentru această funcție, iar votul consilierilor județeni din ședința de joi, 12 mai, a reprezentat doar o formalitate, dat fiind faptul că PNL are majoritatea și se mai bucură și de sprijinul PMP.