Eu realizări nu prea am, dar propaganda vă place?

Traian Andronachi, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Elena Ungureanu, director economic, Andrei Manta, medic cardiolog și director medical, Petru Gafița, șef serviciu Achiziții, și Mihai Țigănașu, economist la Achiziții. Aceștia sînt oamenii care au lucrat începînd cu august 2020 la un proiect pe fonduri europene pentru dotarea Spitalului Rădăuți, ca să poată lupta cu pandemia. Din informațiile culese la vremea respectivă, valoarea proiectului a fost inițial de 7 milioane de euro, pentru ca apoi să urce la 9 milioane. Direcția de Sănătate Publică Suceava a avizat rapid proiectul spitalului rădăuțean, undeva tot prin luna august, iar într-o lună-două a venit și avizul Ministerului Sănătății. La începutul lui 2021, Ministerul Sănătății a trimis proiectul la Ministerul Fondurilor Europene, iar în februarie-martie MFE și-a dat acceptul pentru demararea procedurii de licitație. Între timp, pentru că s-a schimbat legislația și manager de proiect nu mai putea fi managerul spitalului, Traian Andronachi i-a lăsat locul economistei Ionela Bujdei, șef serviciu în managementul calității. Între timp, spitalului i-au mai fost cerute niște clarificări, iar primarul Bogdan Loghin l-a dat afară pe Traian Andronachi. La jumătatea săptămînii trecute, Bogdan Loghin și managerul Spitalului Rădăuți, Dan Vatră, s-au fudulit cu munca altora, fără să-i amintească pe toți cei care au lucrat, unul dintre ”săriți” fiind Traian Andronachi. Mesaj al Primăriei Rădăuți: ”Primarul municipiului Rădăuți, domnul Bogdan Loghin, alături de domnul Dan Vatră, manager al Spitalului Rădăuți, cu bucurie, vă aduc la cunoștință că azi, 27 octombrie 2021, s-a semnat contractul de finanțare prin care Spitalul Municipal Rădăuți beneficiază de suma de 39.927.157,93 lei, adică 8.263.412,79 Euro, la cursul valutar aferent perioadei de depunere”. Bogdan Loghin a ieșit să spună că a făcut el mare brînză, ca să estompeze scandalul izbucnit după ce Rădăuțiul a pierdut 500.000 de euro din cauza domniei sale. Astfel, banii Fundației ”Jeni Mandachi” destinați inițial construirii unui corp de spital la Rădăuți sînt alocați acum Spitalului Gura Humorului.