Din fericire și din nefericire

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan vorbește ca și cum cineva bate din palme și imediat apar noi capacități de producție a energiei electrice, și ca și cum a înființa un parc de eoliene este la fel de ușor cu a planta doi stejari într-un parc. În contextul actualei crize energetice, deputatul spune România trebuie să implementeze cît mai urgent măsuri privind creșterea producției interne de energie, pentru că „din fericire, tehnologia actuală permite operaționalizarea rapidă de structuri micro de producție, hidro, fotovoltaic și eolian, care pot susține atît consumul privat al gospodăriilor, cît și consumul administrațiilor publice locale, pentru iluminatul public stradal sau pentru energia necesară pentru unitățile de învățământ, sanitare, de asistență socială sau unități de cult”.

Din fericire există astfel de tehnologii de mult, însă, din nefericire, nu a avut cine să se ocupe de acestea. Criza asta energetică am ratat-o, iar dacă ne apucăm acum de treabă ar putea să ne găsească pregătiți cea de-a treia criză energetică, aia care va veni peste 30 de ani.

Criză și pedeapsă