Ce se întîmplă în primărie rămîne în primărie

Nu a fost niciodată un moment în care să fi vrut să demisionez, pentru că nu poți. M-au votat niște oameni și trebuie să faci ceva. (Pe o scară de la 1 la 10 cîtă putere a avut?), 6. Nu e mult, au fost niște chestii aici pe care le faci în primărie, pe care nu le poți spune public. Oprești niște lucruri, te uiți în niște autorizații, le întorci… Chiar dacă mie mi s-a reproşat cînd au vrut să mă schimbe faptul că îmi bag nasul în mai multe lucruri și că mă ocup de chestii care nu sînt în atribuția mea…, dar am dreptul să mă uit și atunci am mai întors niște lucruri, dar lucruri pe care nu poți să le spui public, pentru că nu poți să vorbești împotriva instituției în care lucrezi. Și eu nu sînt genul care să mă bat cu pumnul în piept și să spun: <Uite, am întors aia, am făcut cealaltă>.

Ca viceprimar mi-am făcut dușmani între cei care vor să facă construcții de-astea necontrolate. Încă o dată vă spun, eu nu sînt împotriva construcțiilor, ci doar să se respecte legea și să se respecte cetățenii. Mi-am mai făcut dușmani în rîndul celor super credincioși sau, cum să spun…, eu nu am nimic împotrivă, respect pe toată lumea, doar că la noi s-a făcut, în opinia mea, un dezmăț, așa, din bani publici. Sîntem municipiul care finanțăm cel mai mult cultele. Da, municipiul, dintre toate municipiile, în afară de București, evident. Vreau să vă spun că la Piatra Neamț nu se dă nici un leu. Eu înțeleg să dai niște bani dacă, știu eu, este o situație de urgență, se dărîmă o chestie, dar să tot… Dar, în sfârșit…

Pe stradă merg foarte liniștită. Pe mine politica nu m-a schimbat. Niciodată nu am pățit nimic. Eu merg la meciuri, merg la piață, merg peste tot. Nu am pățit niciodată să se ia cineva de mine, sau să mă întrebe ceva, sau să-mi adreseze cuvinte urîte. Nu, nu, nu. Eu sînt același om ca și înainte. Nu m-am schimbat. Politica nu m-a schimbat. După ce se încheie mandatul, la concerte voi merge în continuare, sigur că da, și am să-mi cumpăr tricouri în continuare.

Îmi pare rău că se încheie mandatul. Aș mai fi putut rămîne ca și consilier local, pentru că am o experiență și mi-ar fi fost mult mai ușor ca și consilier, să nu fiu și viceprimar. Că aș fi putut mai bine exprima anumite lucruri. Dar n-am reușit să conving”. Teodora Munteanu a fost pînă săptămîna trecută, timp de patru ani, viceprimar al Sucevei ales pe listele USR.