(Mini-seria britanică ”Adolescence”, tradusă în România ”Adolescență coruptă”, care rulează pe Netflix) este ”ca o privire foarte lucidă asupra întîlnirii dintre problemele specifice adolescenței, dintre problemele specifice parentingului actual și care nu este specific doar adolescenței, ci tot ce înseamnă parenting și asupra societății actuale, tehnologizate, cu provocările ei pentru toate vîrstele, dar cu atît mai mult pentru vîrstele aflate în formare, în maturizare. (…) e o problemă globală aceasta a expunerii noastre, în general, a tuturor, la aceste medii, la aceste realități alternative, realități sociale alternative pe care le oferă tehnologia și cu atît mai mult o problemă a adolescenților expuși, dar într-adevăr e o problemă globală. (…) Sigur că ne putem gîndi la măsuri. Noi am mai avut contexte în care, pornind din altă parte, am ajuns la această problemă a tehnologiei și felului în care creierele tinere sînt expuse la tehnologie și ce impact asupra dezvoltării poate avea. Iată, acum filmul acesta vine cu o radiografie dură asupra acestor efecte și de aceea, da, avem de-a face cu adolescenți care încă nu au maturitatea emoțională necesară și care sînt în dezvoltare, și care sînt expuși la aceste realități sociale care nu vin și cu reguli simple, convenții, reguli convenționale legate de comunicarea în spațiul respectiv sau poate mai găsim cîteva reguli acolo, însă cu siguranță nu vin și cu reguli morale. Care să oprească anumite comportamente, care să atenționeze, care să facă totuși ca acest mediu în care ei se dezvoltă și în care stau mult timp să reprezinte un mediu sigur de dezvoltare. E o problemă și, iată, faptul că această etapă de dezvoltare, în special adolescența, îi regăsește pe părinți descoperiți. De multe ori raportîndu-se la metode de parenting care nu mai permit o reală întîlnire cu adolescentul, această reprezentare – dacă eu nu am avut o cameră a mea, dacă tatăl meu sau părinții mei au fost mai agresivi, și eu mi-am dorit să ofer copilului meu un cadru material bun de dezvoltare, o atitudine pozitivă, prietenoasă, se pare că nu-i suficient doar acest aspect în care să te raportezi la ceea ce nu ai primit tu atunci cînd erai adolescent, ci trebuie să deschizi mai mult comunicarea spre acest nou adolescent pe care îl ai în casă ca părinte și pentru care a sta în camera lui nu înseamnă siguranță. Din contră, lipsa aceasta de comunicare cu familia poate însemna chiar un semnal de risc, risc la care el se expune acolo, în acea cameră pe care, iată, eu, ca părinte, o ofer ca mediu sigur. Dacă stă acolo, nu așa spun părinții din acest film?, dacă el este în camera lui eu credeam că el este în siguranță. Ei bine, el poate să nu fie în siguranță acolo, în camera lui.
(Asta era valabil în urmă cu cîțiva ani, atunci cînd nu existau aceste tehnologii) La acest lucru mă refer, la perspectiva aceasta, reprezentarea care nu corespunde nevoilor actuale ale adolescentului. Nevoi pe care el nu le exprimă pentru că e absorbit de această lume alternativă a rețelelor de socializare și unde, efectiv, trăiește drame intense, așa cum am putut să vedem. La fel cum această absorbire a lui în această lume poate să însemne, de fapt, o deconectare de la lumea reală, poate să însemne faptul că el acolo trăiește traume, traume intense pe care sau pentru care nu are soluții și nu este nimeni acolo în acea lume, care de multe ori e văzută ca o junglă, efectiv, unde lucrurile se întîmplă oricum și nu e nimeni acolo care să poată să te ghideze, să-ți ofere sprijin, să-ți ofere un reper de siguranță”. Psihologa Doina Schipor, conferențiar universitar doctor în cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava. (Foto: Programme TV)
